Miercuri, 12 februarie curent, la ora 18:30, la Librăria din Centru (bdul Ștefan cel Mare nr.126, tel.: 022 214 203) din Chișinău, va avea loc lansarea volumelor Gândirea strategică de Iulian Chifu și Coridorul strategic vest-est: Marea Neagră – Marea Caspică, apărute la Editura Institutului de Științe Publice din București. La lansare, alături de Iulian Chifu, vor participa Cristian Diaconescu, consilier prezidențial, fost ministru de Externe al României, Narciz Bălășoiu, director CPEW, Oazu Nantoi, analist politic.

 „Cartea domnului Iulian Chifu intitulată Gândire strategică este o dovadă de mare temeritate din partea autorului. În primul rând pentru că într-o societate dominată de „mica politică“ abordarea unei asemenea teme apare ca fiind insolită și nerelevantă pentru majoritatea actorilor politici. În al doilea rând, pentru că temele concrete pe care le abordează sunt, multe dintre ele, cum ar fi „coabitarea“, teme care fac obiectul unor dezbateri publice contradictorii. Toate acestea, în opinia mea, nu fac decât să sublinieze importanța lucrării care se constituie într-o adevărată pledoarie în favoarea unei idei, extrem de importante și de actuale, aceea a necesității unei viziuni românești asupra unei strategii naționale, transpartinică și pe termen lung, în domeniul politicii externe, a securității și apărării, pe care autorul o denumește „Mare strategie“. Argumentele sale referitoare la nevoia de a nu irosi resursele, mai exact de a valorifica la maximum resursele existente prin utilizarea integrată a tuturor instrumentelor la dispoziția unui Stat pot și trebuie să fie completate cu argumentul forte că ” în lipsa unei asemenea strategii politica externă a României  riscă să fie lipsită „de busolă“ și să aibă un caracter de improvizație sau reacție la diferite evenimente care se petrec pe plan internațional așa cum s-a întâmplat după epuizarea obiectivului strategic al aderării țării noaste la sistemul instituțiilor euro-atlantice,  în primul rând NATO și Uniunea Europeană”, a menționat despre cele două cărți profesorul universitar Teodor Meleșcanu.

Iulian Chifu este consilier al Președintelui României. În ziua lansării, volumele lansate se vor vinde la un preț promoțional. 

P

Distribuie articolul: