Probabil că toți părinții cunosc situația când copilașul de 2–3 ani refuză să îndeplinească ceva ce trebuie să facă imediat, chiar acum. Iar dacă vei încerca să-l impui, va avea acces de isterie. Cum să rezolvăm problema?

Terapeutul, scriitoarea, expert în psihologia copilului și blogger Huffington Post, Andrea Nair, este de părere că pentru a face față situației, părinții trebuie să găsească soluții ingenioase: nu cedăm dar nici nu trebuie să rămânem ferm pe poziţie. E nevoie de un pic de umor, inventivitate și abordare prietenoasă – atunci copilul în loc să-și verse nervii, se va duce vesel să-și spele dinții.
Iată câteva fraze „magice” și metode care ar putea preveni „un război” în casa ta. Și să nu uitați de zâmbet în orice situație și expresia poate poznaşă a feței care de multe ori funcționează de minune.

Vezi și: „ABC-ul părinților” cu Adriana Boroș: Crizele de plâns – de ce apar și cum să le evităm (Video)

Înainte de culcare

„Este timpul să te culci. Cum preferi să intri în camera ta – cu spatele, sau în patru labe ca pisici? Tu alegi!”
„Este timpul să ne spălăm pe ochii“ (faceți câteva mișcări în fața ochilor, de parcă v-ați spăla pe dinți și așteptați reacția copilului, „Mamă, nu sunt ochii!”) „Oh, ai dreptate, este timpul să ne spălăm pe urechi!” (Aici reacția copilului va fi și mai emoționantă). În cele din urmă: „Bine, renunț, ce e timpul să spălăm?” „Dinții!” și copilul
fericit se duce la baie fără nicio aluzie la scandal!.
„Este timpul să îmbraci pijama! Poate așa?” și îmbrăcă-ți pantalonii de pijama pe capul sau pe mâinile tale. „Este timpul să mergem la baie. Vei zbura pe o rachetă (ridică copilul vertical cu sunetul corespunzător), sau vei pluti într-un submarin? Ia subsuoară copilul și-l transportă încet, semnalizând bip-bip-bip.

copil neascult
Hai să strângem jucăriile

„Este timpul să strângem jucăriile. Ce două cântece ai dori să auzi, în timp ce le vom aduna?”

„Este timpul să strângem jucăriile. Să vedem cine o va face mai repede
– tu pe acest puzzle, iar eu acest constructor?”
„Hai tu nu le vei strânge, dar le vei arunca?” Înainte de aceasta, asigură-te că jucăriile vor rezista la aruncat, și ascundeți acele care nu vor supraviețui la o astfel de întrebuințare.

Citește și: „ABC-ul părinților” cu Adriana Boroș! Cât de importantă este exprimarea emoțională a copiilor (Video)

La mâncare

„Prima mâncarea va primi cel care va avea mâinile curate”.
Pune o farfurie cu legume tăiate felii pe masă și spune: „Sper că nu avem hoți de legume în casă?“ Apoi întoarce te și ocupă te de orice altceva, până când copilul repede mănâncă legumele din farfurie.
„Ce să mai adăugă ca această mâncare să fie și mai gustoasă?” dacă copilul refuză să mănânce ceea ce i s-a dat, putem încerca împreună să facem mâncarea mai delicioasă.

copil care mananca
Să ieșim din casă

„Plecăm. Ne îmbrăcăm până nu termin de cântat acest cântec”. Cântă un cântec vesel, iar când se termina, spune, „E timpul să plecăm. Sunteți sigur că ai îmbrăcat toate hainele? ”
„Dar știi povestea despre o fată și pisica ei violetă? Nu? O să-ți spun despre ea când vom ajunge în mașină”.
„Dar tu știi cum să stai pe scaunul pentru copii cu capul în jos?” Așteptați râsul și reacția: „Nu, mamă”. „Iar cu spatele înainte?” și așa mai departe, atâta timp cât copilul nu se va așeza corect în scaunul lui din mașină.

Traducere: Radu Burdujan

Distribuie articolul: