Cristina Maxim este o fire dinamică, foarte creativă și care nu se teme de provocări – acestea au ajutat-o mereu să meargă mai departe, să fie cu un pas înaintea sa! Este specialist în tehnologii informaționale, mai are încă o grămadă de activități, dar nutrește o pasiune mare pentru încălțămintea executată perfect, cu design cât mai deosebit și foarte comodă. A transformat pasiunea într-o afacere, a dus-o la București, vinde pe online, iar acum marea provocare este să iasă cu numele său la export. Ce detalii inedite ne-a dat din afacerea sa, afli din interviul marca 20+. 

„Mi-aș dori să fac pantofi pentru artiști, pentru concerte, filme sau spectacole de teatru. Poți merge mult mai departe cu creativitatea. În multe cazuri, femeile încearcă să-și aleagă o rochie care să iasă în evidență – pe când în cazul scenei poți merge cu design din anii 1800 sau cu ceva futuristic.

M-au ajutat foarte mult prietenii prin încurajări, clienții prin feedback-ul lor corect, pentru a perfecționa produsul, dar și dorința noastră mare de a ajunge cât mai departe. Balerinii noștri erau prea rigizi la spate și aveau talpa inflexibilă – acesta a fost comertariul mai multor clienți și am înțeles că într-adevăr este o problemă. În final am ajuns să avem balerini moi la spate și cu talpă flexibilă.

Unui client supărat îi oferim un ceai, apoi discutăm să vedem ce anume l-a supărat. Unii pot fi supărați din cauza problemelor pe care le au acasă, iar aici noi chiar nu avem ce face. Din pantofi putem face orice – noi odată, spre exemplu, am făcut un fel de tablou-statuie, punând un pantof într-o ramă – a fost foarte creativ.

Cea mai mare provocare de până acum a fost să deschid primul magazin, care avea o suprafață destul de mare – deci a trebuit să creăm stoc foarte mare și de modele, dar și de mărimi.

O persoană care m-a motivat a fost fostul meu șef, care îmi dădea diverse task-uri dificile, și atunci când veneam să spun că nu pot sau că am nevoie de mai mulți bani ca să pot să rezolv – el îmi zicea: „Cu bani poate oricine! Tu descurcă-te fără”. A fost un sfat pe care l-am aplicat ulterior în toate activitățile mele.

Pantofii și IT-ul trebuie să se împace, pentru că pantofii noștri se vând online, astfel trebuie să fim capabili să desenăm, să proiectăm pantofii, dar și să-i prezentăm online într-un mod avantajos, așa ca să fie puși în valoare la maxim. Orice potențial client să fie interesant să-i cumpere.

Mă ajută să cresc cărțile, evenimentele de genul conferințe sau târguri și dorința de a ajunge undeva. 

Nu aș purta niciodată o pereche de pantofi cu un toc mai mare de 8-10 centimetri. Pantoful perfect este pantoful comod, cu talpă moale, cu dublu strat de burete, din piele pe dinăuntru și pe dinafară, cu un toc comod, nu foarte înalt… Ca și culoare ar putea fi orice – bleu marin este preferata mea.

Următoarea provocare pentru brandul Cristina Maxim este să iasă în afara țării, în afara României unde suntem acum. Să fie cunoscut în Europa, dar și în toată lumea – Europa însă este foarte importantă pentru noi.”

Vezi și: Ana Popova, despre cea mai comodă pijama și cele mai deosebite bijuterii. Câte joburi are, ne-a spus la 20+ (Video)