Ți-ai dori să-ți înnoiești garderoba cu haine în stil vintage, dar nu știi de unde le poți procura? Acum ai posibilitatea să o faci, pentru că în Chișinău se deschide un magazin de haine în stilul anilor 80. Toate articolele vestimentare vin din secolul trecut, la propriu. E vorba de haine importate din Germania, produse în anii 80 și care au așteptat în depozite mai bine de 30 de ani, ca astăzi să fie expuse în vitrinele magazinelor și să satisfacă dorințele retro a feshionistelor din Chișinău. Totul a început aproape dintr-o joacă. Vinerea trecută, un magazin din capitală a deschis un târg de haine vintage, totul se planifica pentru o zi, iar la numeroasele solicitări a doamnelor și domnișoarelor, acesta a fost prelungit pentru tot weekend-ul. În prima zi cumpărătoarele, pe lângă îmbulzeala care a depășit așteptările organizatorilor, au avut parte și de gustări și băuturi răcoritoare. Pentru trei zile magazinul care a găzduit târgul de haine retro a devenit “un portal în anii 80”. Atmosfera fiind una desprinsă din timpurile corespunzătoare, muzică, tehnică, geamantane, fotografii, discuri de vinil și casete audio.

Dacă nu ai reușit să vizitezi târgul sau nu ai știut până acum de acesta, organizatorii ne bucură cu o noutate plăcută. Aceștia au decis că ar fi prea dur să lipsească fashionistele Moldovei de posibilitatea de-a cumpăra haine în stil vintage cu prețuri cuprinse între 50 și 150 lei, iar hainele sunt  noi. Organizatorii târgului promit că în curând ne vor bucura cu o colecție vintage de toamnă.

Vezi aici mai multe fotografii cu hainele pe care le poți achiziționa.

Distribuie articolul: