Londra e în haine și spirit de sărbătoare. Concerte, concursuri, întâlniri și ținute regale – astfel poate fi caracterizată capitala Marii Britanii în săptămâna în care e celebrată aniversarea de  60 ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a.

Cele mai remarcabile ținute le-au avut Ducesa de Cambridge și Regina Elisabeta a II-a. Vedetele invitate la concertul jubiliar au fost extrem de sexy, încercând astfel s-o pună în umbră pe Kate Middleton.

La ceremonia în cinstea Reginei de la catedrala St. Paul, Ducesa a optat pentru o ținută din dantelă, iar duminică a purtat  o rochie roșie creată de Sylvia Fletcher. Rochia a trezit numeroase controverse, după ce aceasta a fost văzută întâi de toate pe Kim Kardashian, chiar dacă într-o formă puțin diferită.

Ținutele vedetelor la concert

Distribuie articolul: