Unii au crezut că nu va mai reveni pe micul ecran. După ce a trecut printr-o încercare de viaţă şi de moarte, actorul a povestit într-un interviu despre provocările revenirii şi pragurile care te schimbă. 

La 56 de ani, Florin Busuioc poate spune că nu mai e acelaşi om. A fost cu un pas dincolo… S-a întors şi a renăscut. Infarctul suferit în luna noiembrie a anului trecut de prezentatorul rubricii Meteo de la ProTV a fost mai puternic decât o furtună, notează okmagazine.ro. Atunci, lumea n-a mai fost interesată de starea vremii, ci de starea lui de sănătate. Unii au crezut atunci că, şi dacă se va reface, nu va mai reveni pe micul ecran. Nimic mai greşit. Busu n-ar putea renunţa niciodată la ceea ce-l face fericit. Doar că acum trebuie să reorganizeze puţin lucrurile…

Cum e revenirea?

Busu: Firească. Am avut o revenire normală, fără eforturi prea mari, pentru că nu mai fac şi ştirile de dimineaţă, doar pe cele de seară.

Vei reveni şi la ştirile de dimineaţă, nu?

Da, dar deocamdată nu am voie să fac atât de mult efort. Dimineaţa e puţin mai complicat: sunt multe intervenţii de-ale mele şi e un timp îndelungat pe care trebuie să-l petrec acolo, sunt patru ore şi jumătate, iar pentru asta va trebui să-mi mai revin puţin cu coastele. Am nişte coaste rupte în urma resuscitării, aşa că nu pot să respir complet, iar asta mă ţine departe de programul de dimineaţă şi de teatru.

Ce-ţi aminteşti din pragul pe care l-ai trecut?

Măi, eu am avut noroc. Pentru că o oră am mirosit florile la rădăcină, cum mi-a spus doctorul. Timp de o oră n-am existat.

Şi ce-ţi aminteşti?

Nimic. Am uitat complet acea zi.

Cum te-a schimbat ca stil de viaţă? Şi ce-ţi reproşezi?

Îmi reproşez că am fumat ca un turc dement, nu ca unul normal. Am avut o viaţă cam dezorganizată, în sensul că mă culcam pe la 2 noaptea şi mă trezeam la 5.

Şi acum?

Acum mă culc la 22:30-23:00, sunt mult mai potolit. Şi nu mai simt deloc nevoia să fumez. Mi s-a luat. Nu neapărat că m-am speriat. N-am mai simţit nevoia să fumez. Sunt mai calm.

Şi fetele tale? Soţia şi fiicele cum sunt? Îţi impun nişte reguli acum?

Ele sunt OK. Sunt alături de mine necondiţionat. Nu s-a schimbat mare lucru în atitudinea lor. Aia mică din când în când mai vine, mă strânge în braţe şi apoi zice: „Vai, tati, am uitat că ai coastele rupte. Iartă-mă!“. Zic: „Măi,  Catinca, stai, măi, liniştită, că nu e mare lucru că m-ai strâns tu în braţe, că de la asta nu mi se poate întâmpla nimic. Dacă m-ar strânge Dedu în braţe, atunci da!“. (râde) Altfel, ele sunt foarte drăguţe şi au grijă de mine.

Ţi-a fost alături şi fiul din prima căsnicie?

Nu am vorbit direct cu el, dar mi-a trimis un mesaj de susţinere.

Dar viciul ăsta al tău cu ţigările când a început?

La 17 ani. Şi nu m-am oprit niciodată. Erau trei pachete pe zi. Asta în perioadele când nu aveam de scris! Când aveam de scris pentru Pro, cum ar fi Imnul Pro-ului sau alte proiecte, fumam cinci pachete. Îngrozitor de mult! Se pare că viciile, dependenţele părinţilor se transmit copiilor, sub o formă sau alta. Tata fuma îngrozitor de mult. Şi a murit de inimă. Bunicul fuma îngrozitor de mult. Şi a murit de inimă. Am un istoric în familie, cu atacuri cerebrale, tata a paralizat, a stat opt ani în pat fără să se mişte… Dar la el a fost şi pe fondul alcoolului. După moartea mamei, s-a apucat de băut. Eu nu beau, asta e bine pentru mine.

Pe lângă munca din Pro, tu alergai şi prin ţară cu spectacolele de teatru. Presupun că acum şi teatrul mai are de aşteptat.

Da, teatrul e în pauză până în aprilie. Dar când voi reveni la acelaşi ritm nu va mai fi la fel. Dacă voi avea spectacol seara în ţară, a doua zi îmi iau liber dimineaţă. Pentru că programul ăsta nenorocit m-a terminat pe mine. Mi s-a întâmplat, de exemplu, să am spectacol la Petroşani, să ajung înapoi la Bucureşti la 5 dimineaţă şi să intru direct la Ştiri. Păi, nu se poate aşa. Cât să duci treaba asta?! Cred că mai mult din cauza asta am făcut eu infarctul.

Erau nişte spectacole în care jucai şi care te aşteaptă: Central Park şi Fidelitate.

Aşa e. Deocamdată nu pot fizic. Psihic sunt OK, dar fizic nu pot. Când starea mea va fi în regulă, voi începe chiar şi repetiţii la un nou spectacol. Urmează să mă decid asupra lui.  Am cumpărat 25 de piese din America şi nu m-am hotărât încă pe care dintre ele o voi face. Toate sunt foarte bune, cu autori foarte buni, de la Steve Martin la Neil Simon.

Cum a început dragostea asta pentru teatru, care te-a pus pe toate drumurile prin ţară?

O am de la tata, el se ocupa de Teatrul Popular de la Hunedoara şi m-a distribuit la 7 ani într-o piesă.

Deci şi dependenţele nocive, şi cele pozitive s-au moştenit…

Da. Pe la 15 ani câştigam un premiu de interpretare cu Dimineţile unui băiat cuminte. Apoi am dat de 5 ori la Teatru până am intrat. Şi treptat, m-am ocupat de asta. Apoi, în 2000, m-am retras, pentru că am fost foarte dezamăgit de ce se întâmpla atunci în teatru. Şi am renunţat la asta 12 ani.

E vreun regret pentru ăştia 12 ani pierduţi?

N-am plecat cu vreun regret. Dar ulterior mi-a părut rău, pentru că mi-a fost foarte greu să revin. Nu e precum mersul pe bicicletă. Nu, aici resorturile emoţionale pe care trebuie să le aibă un personaj se recuperează foarte greu.

Şi acum, după infarct, ce se întâmplă cu resorturile emoţionale? Sunt şi mai sensibile…

Probabil că da, pentru că eu, în spital, mă uitam la Rock TV. Mai erau şi piese emoţionante acolo şi mereu plângeam. Într-un fel e bine, pentru că înseamnă că trăiesc, în primul rând. Că nu sunt un nenorocit sec. În al doilea rând, pentru că mă ajută: sunt nişte resorturi emoţionale negăsite până acum în teatru.

Problema asta de sănătate a declanşat un val enorm de simpatie.

Valul de simpatie nu cred c-a fost declanşat, ci exista. S-a manifestat acum, dar exista, nu e un dar care apare în urma unui infarct, că nu cred că am făcut infarct şi dintr-odată le-am devenit simpatic. Am primit tot felul de mesaje de la oameni pe care nu-i cunosc. Toate, fără excepţie, pozitive.

Cei mai mulţi dintre aceşti oameni te identifică cu rubrica Meteo, pe care ai reinventat-o. Dar ţi-a trecut vreodată prin cap să renunţi la ea?

Nu. Pentru că nu am de ce. E o rubrică pe care o fac cu drag, mă înţeleg bine cu toţi colegii mei. Nu am de ce renunţa la o rubrică ce mi-a adus titlul de Cel mai bun prezentator meteo din Europa al anului 2010. Pentru ce aş renunţa la ceva care-mi conferă un asemenea titlu? Mi se pare stupid să vreau mai mult. M-au mai întrebat unii: „Dom’le, dar nu vrei o emisiune în care să se întâmple mai mult decât Meteo?“. De ce? Să mă întâlnesc cu nişte proşti care să-mi spună nişte tâmpenii?! Nu e genul meu. Singura provocare care mi s-a părut interesantă a fost România, jos pălăria!. Însă proiectul ăsta l-am făcut în 2017 cu condiţia să fac în continuare Meteo.

Florin, care ar fi lecţia care rămâne, după pragul pe care l-ai trecut?

Aveţi grijă cum trăiţi şi cât vă consumaţi, pentru că s-ar putea să vă consumaţi definitiv prea repede.

SURSA

Vezi și: Florin Busuioc a suferit un atac de cord. Prezentatorul și actorul a fost operat, dar e în stare critică