Pe rețelele sociale din China, utilizatorii au lansat un nou flashmob. Participanții își propun să măsoare cantitatea de monede care pot încăpea în adâncitura claviculei. Cu cât mai multe monede încap în adâncitura claviculei, cu atât participantul posedă un corp mai perfect! La flashmob participă nu doar tinerele, ci și tinerii!

Provocarea virtuală a fost lansată pe rețeaua socială Weibo la 16 iunie, iar în doar 24 de ore, aceasta a adunat peste 34 de milioane de vizualizări, astfel încât numărul de participanți a crescut până la câteva mii.

Precum se întâmplă în cazul mai multor flashmoburi lansate în spațiul virtual, și acesta a stârnit critici din partea publicului. Pe aceeași rețea, deja apar fotografii cu parodii ale obiectelor care pot încăpea în adâncitura claviculei: ouă, telefoane mobile, jucării și alte obiecte.

Acest gen de provocare nu este unicul, care ia naștere în China. Și în 2013, internauții au participat la un flshmob asemănător. Atunci, însă, știrea nu a trezit atenția presei chineze, pentru că a atras un număr mai mic de participanți.

La începutul verii, tinerii internauți au participat la un alt flashmob virtual, care solicita dovezi foto în care tinerii reușesc să-și atingă buricul, cu mâna trecută pe la spate. Cei care reușeau, dovedeau tuturor că au talii de invidiat.

Foto: Weibo, CEN

Distribuie articolul: