La aniversarea din acest an, persoane apropiate, dar şi oameni simpli, care au crescut cu poeziile marelui poet Grigore Vieru, l-au omagiat într-un mod deosebit. La cinematograful Odeon a fost redifuzat, după 12 ani, filmul documentar „Cel care sunt”. Documentarul nu a fost rulat niciodată până acum de canalul public Moldova 1.
Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat şi personalităţi culturale remarcabile, care au ţinut să sublinieze importanţa operei, dar şi a omului Grigore Vieru pentru „această oază de latinitate formată din Basarbia şi România”:

Nicolae Dabija a remarcat faptul că  „atunci când s-a născut Grigore Vieru, Dumnezeu l-a sărutat pe frunte, dar şi pe suflet. Deşi a fost un poet uriaş, ca om a fost foarte modest.” Redactorul-șef al săptămânalului literar „Literatura şi Arta” și-a amintit și de anii ’88-’89, când publicația se afla sub presiunea autorităţilor, iar Vieru a îndrăznit să scrie următoarele versuri: „Ei, care ne hăcuiră doina şi harta/ Ei, care vânează Literatura şi Arta…”. 

Scriitorul Andrei Strâmbeanu şi-a adus aminte de vizitele pe care Grigore Vieru le făcea şcolilor din întreaga ţară. „Nu refuza să meargă la niciun eveniment cultural, chiar dacă uneori se simţea atât de rău, încât avea nevoie de îngrijirea medicilor. Iar dragostea copiilor pentru poet era atât de mare, încât poate fi echivalată cu dragostea unui copil pentru mamă.” 

Dumitru Olărescu a declarat că, deşi a fost hărţuit si alungat în stradă după ce a realizat acest film, este fericit ca reuşit să-l ducă la bun sfârșit. 

Filmul realizat de scenaristul Dumitru Olărescu şi regizorul Mircea Chistrugă a fost lansat pentru prima dată în anul 1997 şi îl prezintă pe Grigore Vieru atât în ipostaza de poet, cât şi în cele de soţ, tată şi fiu. Filmat între anii 1991-1995, documentarul a înregistrat discuții notabile ale poetului cu pictorul Sabin Bălașa, poetul Adrian Păunescu, patriarhul Teoctist, dar și fragmente în care despre Grigore Vieru vorbește mama lui. 

Dincolo de valoarea artistică sau documentară, ceea ce reprezintă centrul de interes în acest film pentru spectatorul obișnuit este, după cum au spus autorii, „rolul de conservare a imaginii”. Astfel, îl vedem pe Grigore Vieru în ipostaze inedite: plimbându-se pe malul Prutului, ascultându-și fiul care cântă la ghitară sau gânditor, pe patul de spital, înconjurat de perfuzii și medicamente. 

Distribuie articolul: