Lilia Iacub este o meșteriță handmade, care confecționează adevărate capodopere cu ajutorul cristalelor Swarovski. Aceasta este și mamă a două fetițe. Astăzi, Lilia a anunțat pe rețelele de socializare că fiica sa mai mică, de aproape doi anișori a fost agresată fizic la grădinița la care merge.


Pe rețelele de socializare a fost publicat un video în care apare o educatoare lovind un copil la grădiniță. Imaginile au fost surprinse la grădinița privată „Elitex” din Capitală. Contactat de portalul Agora.md, administrația instituției a recunoscut că acest incident a avut loc și că educatoarea a fost deja demisă din funcție, chiar dacă lovitura i-a fost aplicată copilului „pentru a-i salva viața”.

„Chiar dacă fetița s-a fript sau s-a înecat puțin, unde se admite să ridici mâna cu atâta forță și să îi faci mai mult rău decât bine? În video fetița mea parcă se îneacă ușor la care primește o lovitură destul de dură în zona lombară de la care încă mai tare se îneacă, după care este bruscată de mână (având riscul de cel puțin o luxație a brațului) și respectiv este într-un fel scuturată și se țipă la ea”, a scris Lilia Iacub.

La solicitarea Agora.md administrația instituției a oferit un comentariu pe acest caz:

„Cazul a fost unul spontan. Educatoarea a fost deja demisă. Noi recunoaștem, reacția a fost una dură, prin lovitura în spate, dar a fost un gest spontan mai mult ca o reacția la a-i salva viața. Copilul s-a înecat cu ceai. Respectiv, prima reacție a educatoarei a fost să o lovească în spate”, a declarat Cristina, administrator al Grădiniței Elitex.

Foto: Facebook.com, captură video

Sursa: Agora.md