Cea de-a  55-a ediție a  Festivalului Internaţional de Muzică „Mărţişor” a început la 1 martie în condiții de pandemie. Evenimentul a avut loc pe scena Palatului Național „Nicolae Sulac”, cu artiști, interpreți, dar fără spectatori în sală. Aceasta în contextul evoluției situației epidemiologice din țară, menționează AGORA.md.

Artiștii au desfășurat programul cultural fără spectatori în sală, ci în fața camerelor video. Concertul a fost transmis la postul public de televiziune Moldova 1.

La spectacolul inaugural, cu genericul „Mărgăritare”, au evoluat Orchestra Națională Simfonică a Companiei Publice „TeleRadio Moldova”, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Orchestra națională de Cameră a Sălii cu orgă din Chișinău, Capela Corală Academică „Doina”, Formațiile „Brio Sonores”, „Zdob și Zdub”, „Acord” și îndrăgiții artiști Eugen Doga, Nicolae Botgros, Corneliu Botgros, Andrei Jilihovschi, Natalia Tanasiiciuc, Lilia Istratii, Cristofor Aldea-Teodorovici și alții.

Festivalul Internațional de Muzică ,,Mărţişor” – 2021 se desfășoară în perioada 1-10 martie și va conține mai multe spectacole muzicale online organizate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Î.S. Organizaţia Concertistică şi de Impresariat „Moldova-Concert”, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” și Sala cu Orgă.

Și aceste spectacole muzicale vor fi difuzate de către postul public de televiziune Moldova 1 și canalul TV Moldova 2 și vor fi transmise online și pe paginile de Facebook a instituțiilor concertistice.