Tot mai multe femei se confruntă cu dificila alegere între carieră şi familie, ajungând să renunţe la prima pentru a putea avea un copil cât nu au depăşit încă vârsta de 30 de ani. Psihologul Jean Twenge, de la San Diego State University, susţine însă că nu există aproape nicio diferenţă de fertilitate între femeile aflate în apropierea vârstei de 30 de ani şi cele aflate aproape de 40 de ani, informează cotidianul britanic Daily Mail. Psihologul Jean Twenge, autor al cărţii ‘The Impatient Women’s Guide to Getting Pregnant’ (Ghidul femeilor nerăbdătoare pentru a rămâne însărcinate), a precizat că la rândul ei s-a temut că nu va mai putea face copii după ce a trecut de vârsta de 30 de ani.

Jean Twenge susţine că de fapt nu există decât o diferenţă foarte mică între fertilitatea femeilor de la vârsta de 27 de ani şi cea de la vârsta de 39 de ani. Ea aduce în discuţie rezultatul încurajator al unui studiu publicat în 2004 în revista Obstetrics & Gynecology, studiu realizat pe 770 de femei europene.

Acest studiu, coordonat de prof. David Dunson, ajungea la concluzia că, dintre subiectele care întreţineau relaţii sexuale de cel puţin două ori pe săptămână, 82% din femeile intervalul de vârstă 35-39 de ani au rămas însărcinate în interval de un an, prin comparaţie cu doar 86% dintre femeile din intervalul de vârstă 27-34 de ani.

Studiul indică faptul că nivelul de fertilitate al femeilor care nu au împlinit încă 30 de ani este aproape identic cu cel al femeilor aflate aproape de vârsta de 40 de ani – informaţie ce poate aduce uşurare pentru femeile care au trecut de vârsta de 30 de ani şi care se tem că alegerea altor priorităţi până în acest moment al vieţii le va împiedica să devină mame.

Mai mult decât atât, autoarea se oferă pe sine drept exemplu pentru că a devenit de trei ori mamă după vârsta de 35 de ani.

Sursa: jurnalul.ro 

Distribuie articolul: