Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Centrul de Instruire în Domeniul Reproducerii (CIDRS) și Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), au organizat la 21 noiembrie un atelier de lucru pe tema: Creșterea gradului de conștientizare a populației privind sănătatea și drepturile sexual-reproductive în Republica Moldova. Republica Moldova este unică prin faptul că, are aprobat un cadru legislativ privind sănătatea reproducerii, ceea ce alte țări nu au. Conform Strategiei Naționale a Reproducerii, aprobată de Guvern în 2005, țara noastră este obligată ca până în 2015 să atingă anumite obiective pe care și le-a propus. Unul dintre acestea are un rol important – să nu mai existe nici o mortalitate maternă și să se reducă avortul ca metodă de reglare a natalității.

Mesajul coordonatorilor proiectului este ca medicii să fie mult mai oneşti, prietenoşi şi să depună suflet pentru a îndruma corect femeile, care se pomenesc în situaţii neplăcute, când trebuie să aleagă între a face sau nu un avort, ca acestea să-şi poată continua viaţa în siguranţă.

Potrivit directorului CIDSR, Rodica Comendant, actualmente în Republica Moldova funcţionează cu succes șase clinici de excelență în domeniul avortului în siguranță (Bălți, Orhei, Chișinău, Cantemir, Cahul și Drochia), totuși, drepturile sexual-reproductive în țara noastră mai rămâne a fi un subiect tabu. Acesta nu este pe deplin înțeles, chiar dacă MS face eforturi deosebite ca aceste drepturi să fie respectate.

Reprezentantul UNFPA, Boris Gâlcă, a menționat că “Societatea noastră, în mare parte are încă o atitudine arhaică asupra acestei intervenții. Noi nu susținem avortul, dar ne lovim de o situație care există și trebuie să alegem ceea ce este mai bine. Prin informarea populației putem preveni sarcinile nedorite și eventual numărul de avorturi”.

Republica Moldova este unica ţară din fostele state CSI, care are aprobată Legea privind Dreptul Femeii la Avortul în Siguranţă. De la 1 ianuarie, 2013, Naţiunile Unite în R.M. vor începe un nou cadru de asistenţă ONU pentru ţara noastră pe o perioadă de cinci ani.

Potrivit datelor oficiale anual în lume sunt înregistrate 6 milioane de sarcini nedorite. În 2011 au fost înregistrate 15710 de avorturi, cu 2624 mai mult ca în 2010. Una dintre cauze ar putea fi că, nici un tip de contraceptive nu oferă siguranță 100 %, inclusiv situația economică a femeii, rușinea și alte circumstanțe.

Distribuie articolul: