În ovaţiile unui public numeros, printre care Regele Harald şi Regina Sonja ai Norvegiei, lidera opoziţiei din Myanmar, Aung Sau Suu Kyi a primit sâmbătă, la Oslo, Premiul Nobel pentru Pace cu care a fost premiată încă în 1991. Această întârziere se datorează faptului că Suu Kyi şi-a petrecut ultimii 23 de ani mai mult sub arest la domiciliu, fiind eliberată definitiv abia în noiembrie 2010, anunță Reuters.

La ceremonia de sâmbătă, Aung Suu Kyi, care este lidera Ligii Naţionale pentru Democraţie, a ţinut să menţioneze că acest premiu a reuşit să o readucă printre oamenii din afara zonei izolate în care a trăit şi să îi restabilească simțul realităţii. De asemenea, ea a reamintit că violenţele în ţara sa nu au încetat, însă este sigură ca actualul preşedinte al Myanmarului, Thein Sein, va îndrepta ţara pe o nouă cale.

La decernare, unde a venit însoţită de fiul său Kim şi fratele geamăn al soţului său, Anthony Aris, Suu Kyi a mulţumit Norvegiei pentru sprijinul acordat şi pentru rolul pe care l-a avut în transformrea Myanmarului. În 1990, premiul oferit de Fundaţia norvegiană Rafto pentru lupta sa împotriva violenţei i-a adus lui Suu Kyi recunoaşterea pe plan internaţional, iar, un an mai târziu, a urmat Premiul Nobel. Tot în Norvegia femeii politician i s-a oferit o casă, iar o televiziune de opoziţie şi un post de radio difuzau în Birmania ştiri necenzurate.

În perioada următoare, Suu Kyi a spus că va efectua vizite în Marea Britanie, Irlanda şi Franţa, mai anunță Reuters. Disidenta politică, licențiată a Universității Oxford, este fiica generalului Aung San, părintele independenței Myanmarului (Birmaniei) și-a petrecut 15 ani în arest la domiciliu în țara sa natală.

Distribuie articolul: