Comisia disciplinară a IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a examinat cazul intervenției medicilor la locul accidentului din Sângera, rezultat cu decesul unei tinere de 33 ani. Comisia a constatat că nu a fost respectat Algoritmul examenului primar al pacientului politraumatizat critic și a aplicat următoarele sancțiuni:

Felcerul care a deservit solicitarea  a fost demis.

Felcerul superior al Serviciului Asistență Medicală Urgentă, sectorul Botanica, a fost sancționat cu mustrare aspră.

Șeful Serviciului Asistență Medicală Urgentă, sectorul Botanica, a primit mustrare. 

Pe pagina oficială a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, ambulanta.md, se mai explică faptul că la locul accidentului s-au aflat două echipe de medici.

„Pentru deservirea solicitării a fost alertată imediat echipa PAMU Sîngera în următoarea componență: felcer, infirmier, șofer, care în timp ce se deplasau spre solicitare a fost oprită de câteva persoane. Acestea au solicitat acordarea asistenței medicale urgente victimelor  din alt accident produs în imediata apropiere a podului de la Sîngera. Echipa a constatat 2 persoane grav accidentate (politraumatizate critic). Imediat au fost solicitate echipe suplimentare, care au fost trimise la ora 11:24. Echipa cu profil cardiologic a ajuns în ajutor echipei precedente la ora 11:41:28 și a constatat o persoană de gen feminin, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului în poziție laterală pe stînga. Decesul a fost confirmat electrocardiografic prin traseul rectiliniu.”

Amintim că intervenția medicilor Serviciului de Asistență Medicală Urgentă a fost filmată de un șofer și transmisă live pe facebook. Pentru mai multe detalii accesați: Femeia care a murit în drum spre Starea Civilă, filmată în momentul intervenției medicilor. Autorul a transmis imaginile live, pe facebook