Așa făcea mama mereu vara fasolea verde și îți plăcea la nebunie? E timpul să gătești și tu la fel pentru apropiații tăi. E simplu și delicios. Merge mâncată ca atare sau ca garnitură la friptură, cu cartofi prăjiți, etc. Galbenă, verde, lată sau subțire, fasolea este foarte bogată în potasiu, vitamine din grupa B, glucide și clorofilă. Ingrediente
½-1 kg de fasole verde
4-5 linguri de ulei
usturoi
sare
piper (opțional)
2 cartoafe medii (opțional)

Preparare:
Fasolea se curăță, se spăla și se rup păstăile în 2 sau în 3, în funcție de cât de lungi sunt (sau le puteți lasă întregi). Se călesc într-o tigaie antiaderentă (de preferat) sau într-un ceaun cu 4-5 linguri de ulei (sau mai mult, după gust) acoperită cu capac să se înăbușe. Amestecați des și puneți din când în când câte 1-2 linguri de apă până când fasolea este făcută. Aproape de final se pot adăuga două cartoafe medii tăiate mărunt. Puneți sare, usturoiul pisat (făcut sau nu mujdei) amestecați și… poftă bună.

Sursa: Editskitchen.ro

Distribuie articolul: