Deputatul liberal Valeriu Munteanu a anunțat exclusiv în cadrul emisiunii „Alb & Negru” că familia sa așteaptă cel de-al patrulea copil. Fericit și entuziasmat, Munteanu mai spune că nu contează sexul copilului, ținând cont că mai are acasă trei fetițe.

„Este adevărat, în decembrie așteptăm al patrulea copilaș, însă nu știm până când sexul acestuia. Dacă e să fiu sincer mi-aș dori tot o fată, e tare plăcut și frumos cu ele și așa nu vom fi nevoiți să schimbăm registrul de educație. Dacă însă va fi băiat, cu un lucru ne va fi ușor, avem deja un nume pentru el – am un bun prieten la Târgoviște și i-am promis că dacă am un băiat îl numesc în cinstea lui – Răzvan. Dacă va fi fată o să ne fie mai greu, va trebui să-i alegem un nume mai delicat, să sune frumos, românesc, dar sper că fetele mele mă vor ajuta”, i-a mărturisit deputatul Liberal Elenei Robu în studioul UNIMEDIA.

Despre familie, Valeriu Munteanu spune că aceasta este cea mai frumoasă bucurie a sa, care-l relaxează și îl împlinește mereu. „Este incomparabilă această bucurie, nu există materie care să o compenseze”, spune deputatul. Valeriu Munteanu ne-a mai precizat că va afla sexul viitorului membru al familiei sale în luna iunie.

Precizăm că Valeriu Munteanu și soția sa Victoria au trei fetițe: Smaranda, Ilinca și Camelia.

Distribuie articolul: