Eu poate sunt o proastă, căci oriunde plec în lume, îmi las rădăcinile acasă.

Eu poate sunt o proastă, dar atunci când îmi fac planuri de viitor, scopurile mele, pe termen mediu și lung, sunt legate de Țară.

Eu poate sunt o proastă, dar nu-i învinuiesc pe politicieni că trăim cum trăim.

Nu-i învinuiesc, pentru că vorba ceea „ei tot ai noștri sunt”. Asta a putut să nască societatea noastră. Asta merităm.

Eu poate sunt o proastă, dar eu vreau acasă. Și o să vin! Peste o lună, două; un an, doi, dar o să vin. Da, am văzut locuri frumoase, țări mănoase, care mă pot primi și „adopta”, dar acolo nu e ACASĂ.

Iar pe mine, poate tot din prostie, m-au învățat că „ACASĂ” este sfânt.

Eu poate sunt o proastă, dar încă mai cred că oamenii de la noi pot fi buni și civilizați. Doar prin bunătate putem crea. Tot eu, în prostia mea, cred că oamenii pot uita de egoism și pot dărui. Cel mai frumos lucru este să te poți dărui Țării, indiferent ce dărui și de unde. Sunt oameni care locuiesc în afară, dar au făcut mult mai multe pentru Țară, decât cei care sunt acasă și în fiecare zi înjură, și așteaptă ca țara asta să le dea ceva.

M-am săturat de schelălăit, de bocete, crize de nervi și de învinuiri. M-am săturat să aud că suntem cei mai săraci din Europa. M-am săturat să aud că avem dușmani, că avem mafioți, că nu am avut noroc. Noi n-am avut minte și nici curaj.

Eu cred că trebuie și pot face ceva pentru Țară, doar mă întreb ce? Să vin eu să mătur străzile și să cârpesc drumurile? Să pun la fiecare metru coșuri pentru gunoi? Să fac aziluri pentru animăluțele fără stăpân și să-i fac, cumva, pe oameni să citească mai mult? Să fac o campanie „anti-scuipat în două cu muci pe trotuare”? Să-i conving pe șoferi să fie politicoși? Să aflu unde stă ascuns balaurul pe nume „Corupție” și să-i tai capul?

Mi-i silă să aud „m-am săturat de țara asta” și să văd cum își fac bagajele și pleacă. Da, îi văd, pe la gări sau aeropoarte. De parcă în țările unde pleacă, nu tot au fost perioade grele, dar oamenii de acolo au lucrat.

Eu am fost o mare norocoasă. Am umblat prin lume și de foarte multe ori am fost în „vizite oficiale”: am stat la hotele scumpe, în zone bune, am avut mașină la scară, am pășit în cele mai importante instituții din lume, fie că e vorba de Casa Albă, Parlamentul European, Consiliul Europei, Sediul ONU din Geneva sau New York. Am avut parte de un tratament excelent, până și recepții în cinstea mea s-au dat.

Dar fericirea mea nu e completă. Nu e completă pentru că eu am atâția prieteni și cunoscuți prin lumea largă, care tot au plecat de acasă, dar care muncesc din greu în afară. Care dorm cine știe pe unde și mănâncă cine știe ce. Pentru că ei, în acele țări, sunt doar niște imigranți și nu au venit în „vizite oficiale”. Mă doare.

Eu poate sunt o proastă, dar eu încă mai sper că va veni ziua când oamenii de la noi vor pleca în afară doar de plăcere, indiferent dacă o fac ca turiști, studenți sau pentru că au obținut un contract generos.  

Eu poate sunt o proastă, dar cred că dacă vom pune mâna și vom lucra, și dacă va fi Pace, vom avea o țară europeană și civilizată și, în general, atunci vom avea Țară. Fiecare să facă ce poate mai bine, cinstit și cu dăruire.

Hai la treabă!

Foto: Aurica Vieru 

Distribuie articolul: