Mi-am scos pielea să văd dacă mai am suflet. Am făcut-o mototol și am aruncat-o. Mă simțeam mai bine fără ea, doar că sufletului meu a început să-i fie frig și a trebuit să-mi caut un alt înveliș. Am încercat să mă bag sub pielea unor oameni, dar ei s-au străduit să mă facă să mă simt o intrusă , așa că am rămas dezgolită. Mi-am smuls carnea să văd dacă mai am coloană vertebrală. Am văzut pe cineva flămând și am spus că o poate mânca, iar eu am rămas cu ciolanele goale. La un moment dat simțeam cum șira spinării ușor – ușor începe să se îndoaie, ca o lumânare pe care o ții vara în mână. Atunci mi-am spus că am nevoie de ceva dur care să-mi țină coloana dreaptă și m-am baricadat cu pietre. Am făcut câțiva pași, dar m-a obosit prea tare, am preferat să rămân cocoșată.

Mi-am spart coșul pieptului să văd dacă mai am inimă. Am luat-o în palme și am mers așa cu ea multă vreme. Încercam să-i caut un adăpost potrivit, dar nu reușeam. Am încredințat-o de câteva ori unor oameni, pe care îi credeam dragi, dar nu au avut grijă de ea. Când am luat-o înapoi arăta ca o zdreanță. Am plâns, îmi era milă de ea și am îngropat-o la rădăcina unui pom, în rai…

Mi-am scos ochii să văd cât de limpede îmi e vederea. Am luat o cârpă curată și am înmuiat-o în spirt. Am luat un glob, apoi pe altul și i-am lustruit până au devenit transparenți. Se pare că i-am frecat prea tare că mi-am ros irisurile, atunci i-am pus într-un acvariu să se joace peștii cu ei.

Mi-am spart craniul să-mi aerisesc creierii, dar toate amintirile au ieșit prin acea crăpătură, ca un fum ce se strecoară prin hogeag și m-au lăsat fără memorie, acum nu mai știu cine sunt.

Mi-am rupt fiecare deget de la mână ca să nu pot atinge pe nimeni. Mi-am ciuntit brațele ca să nu mai îmbrățișez. Mi-am tăiat părul ca să nu mai gâdile tâmpla nimănui și buzele mi le-am tăiat, și le-am mărunțit, pentru că au sărutat pe cine nu trebuie.

Mi-am vărsat parfumul în noroi, ca să nu mă mai recunoască nimeni după miros.

Nu știu ce a mai rămas din mine… poate un ciot… Am urcat într-un vârf de munte și mi-am dat foc și din moment ce deveneam cenușă mă simțeam atât de ușoară. Zburam, pentru că vântul se îndrăgostise de mine.

Distribuie articolul: