Fiecare om ajunge, la un moment dat, într-o situație în care simte nevoia unei ghidări din partea unei persoane mai experimentate. Asta înseamnă că este parțial pregătit să se implice într-o relație de mentoring – legătura în care o persoană mai puțin experimentată (mentee-ul) este ghidată de o altă persoană, care posedă deja o experiență valoroasă (mentorul).

Femeia, într-o relație de mentorat

Primii mentori ai tinerelor femei sunt chiar mamele sau bunicile acestora: sunt acele persoane care le pot îndruma, în sitiuații dificile sau preveni, în cazul apariției unor riscuri. Vei simți necesitatea unei astfel de relații când vei fi conștientă, însă, că viitorul tău mentor nu este un supraveghetor care te va păzi în permanență, ci este un ”felinar” care îți poate lumina calea în momentele mai neclare ale vieții.

Ce poți obține, în urma unei astfel de relații?

Vobim, despre beneficii informaționale (te implici într-un proces de învățare), instrumentale (benefiziezi de colaborări și oportunități) și psihosociale (te implici emoțional, relaționând cu mentorul tău).

Cum decurge relația voastră

Odată ce ai luat decizia cu privire la cine va fi persoana care te va ghida pe parcursul unei perioade de timp, trebuie să te apropii de ea și să-i comunici dorința ta. Este important ca mentorul pe care îl alegi să fie din același domeniu de activitate, ca și tine. Va fi momentul decisiv din relația voastră, pentru că prima impresie nu poate fi schimbată.

Odată ce mentorul tău a acceptat să te ghideze și să te susțină, este important să întrețineți permanent relația de comunicare: e-mail, telefon, ieșiri în oraș, plimbări: toate aceste interacțiuni sunt niște oportunități excelente de ”a absorbi” toată informația și experiența valoroasă care îți este comunicată. Unele relații de mentorat, care ating rezultate, se întrerup după o perioadă, iar asta înseamnă că atât mentorul cât și mentee-ul au obținut suficientă experiență.

Este foarte important ca atât tu, cât și mentorul tău, să fiți sincere, să aveți încredere reciprocă, să vă apreciați și să vă respectați. De asemenea, este important ca ceea ce afli de la mentorul tău să rămână o valoare spirituală pe care trebuie să o păstrezi doar pentru tine.

Tatiana Iurco profesează jurisprudența. În 2012, s-a implicat într-o relație de mentorat în cadrul proiectului ”LeaderSHE – Young Leaders’ Academy”. Acolo, a cunoscut-o pe Violeta – tânăra care i-a devenit mentee și pe care a ghidat-o timp de aproape doi ani.

Tatiana mărturisește că o relaţie de mentorat este o dedicație de timp, de sine, de idei, de susținere și este împărtășire de experiență:

”Mulți dintre noi au o definiție eronata pentru conceptul de mentorat și că acesta ar fi o învăţare a mentee-ei. Eu consider că mentoratul este o experiență trecută prin sinea celora care participă şi reprezintă o relaţie plină de dăruire, continuitate, lucruri ce pot construi un viitor.

Acestea toate implică și simpatie: un sentiment care se naşte, se dezvoltă şi creşte odată cu prima întâlnire şi care durează o viaţă. Uneori, ai vrea să te mai naști o dată exact așa, ca să mai întâlnești persoana asta în viața ta.


Decizia de a fi mentor n-a fost una grea, însă procesul de menținere a relaţiei este un efort frumos și plăcut, care te învață despre cum să-ți gestionezi timpul și să nu-ți fie frică să descoperi personalitatea ta în ochii unei ființe dragi și abia cunoscute. Trebuie să fii Zeiță în fața unei Zeițe mai tinere, adică mereu la nivelul așteptărilor.

Eu am devenit compatibilă cu mentee-a mea imediat după primul contact și m-am simțit foarte specială anume prin metoda ei de a comunica cu mine. Am păstrat echilibrul de armonie în relația de mentorat până la maximum.

Primul mesaj de prezentare, al Violetei, m-a facut să mă simt foarte responsabilă de această relație și să simt că am dobândit o responsabilitate dragă, care îmi provoca emoții plăcute de fiecare dată când vorbeam. Al doilea moment de neuitat a fost mesajul prin care Violeta m-a anunțat că a fost acceptată la studii în Londra.”

Acum, chiar dacă s-au separat, ele mențin comunicarea și prietenia la distanță și continuă să-și împărtășească din experiențe.

Interesant este că unele persoane sunt și mentori, și mentee, în același timp, adică dobândesc o experiență dublă. Este și cazul Tatianei. Anul trecut, Tatiana Iurco a devenit mentee, în cadrul Programului Național de Mentorat pentru Femei ”INSPIR-O!” – o organizație specializată anume în programe de mentorat.

Mentorii sunt oamenii care pot pune umărul atunci când ești pe punctul de a implementa un proiect important din viața ta, de aceea, simte care este acest om și implică-te, cu el, într-o relație frumoasă de mentoring.

Mentorul este persoana care te poate ajuta să devii experimentată și pregătită în domeniul în care te afirmi, este liderul care te inspiră să devii și tu un lider.

Lasă-te inspirată! Această poveste poate deveni provocarea vieții tale!

Surse Foto: LeaderSHE, INSPIR-O!, arhiva personală, www.businessinsider.com, www.ringsidesearch.com

Distribuie articolul: