Mai rar se întâmplă ca interpreții de pe scena Eurovisionului să-și dedice piesele pentru toate mamele din lume. Excepția din acest an este Axel Hirsoux – un belgian durduliu care își va reprezenta țara pe scena celui mai important concurs de muzică din Europa.

Axel este un bărbat de 32 de ani, dar, în ciuda acestui fapt, va dedica piesa ”Mother” tuturor mamelor de pe planetă.

Acest cântec este, de fapt, o baladă pătrunzătoare, acompaniată, în scenă, de renumita coregrafă Isabelle Beernaert. Cei care nu-l văd pe Axel, atunci când acesta interpretează piesa ”Mother” ar spune că are o voce feminină. Iar vocea lui conține, cu adevărat, ceva feminin în ea.

Piesa de concurs, a lui Axel, a fost compusă de către compozitorii Rafael Arte Sero și Ashley Hicklin și a fost aleasă pentru Eurovision Song Contest acum o lună.

Axel mărturisește că interpretează această piesă cu toată inima lui și că tema despre care cântă este universală și se potrivește perfect pentru Eurovision.

Chiar ieri seară, Axel a interpretat-o pe scena concursului The Voice Belgique.

Amintim că Orange Moldova și Moldova Agroindbank vă prezintă etapa internațională “Eurovision Song Contest 2014”.

Vă invităm să accesați modulul Eurovision 2014 pentru a asculta și vota piesele interpreților favoriți.

Distribuie articolul: