Tot mai mulți părinți nu pot decide vârsta când copilul va merge la școală sau dacă acesta este pregătit să facă acest pas. Psihologul Tatiana Botezat consideră că pregătirea copilului pentru școală include mai multe componente: intelectual, aptitudinal, comunicativ, volitiv și motivațional. Iată ce trebuie să știe un copil atunci când vrea să mergă la școală!

Din punct de vedere intelectual, copilul trebuie să cunoască următoarele:

1. Familia (componenţa ei, locul de muncă şi activităţile desfăşurate de membrii ei, cercul strâns de cunoscuţi (colegi de grădiniţă, prietenii şi vecinii de bloc, educatorii şi atribuţiile lor)

2. Denumirea oraşului, ţării, a cartierului în care locuieşte.

3. Datele proprii de identificare (nume, prenume, adresă, număr de telefon).

4. Succesiunea trecerii timpului prin raportarea zilei curente (azi) la cea anterioară (ieri) şi viitoare (mâine), știe să denumească în ordine zilele săptămînii, lunile anului şi anotimpurile cu fenomenele şi caracteristicile acestora.

5. Părţile componente ale corpului omenesc, obiectele de vestimentaţie, mijloacele de transport şi de locomoţie, animalele şi foloasele lor pentru om; principalele alimente, fructe, zarzavaturi, legume şi produsele acestora (grîu-făină; floarea soarelui-ulei), veselă, tacîmuri, materiale din care sunt confecţionate şi unele însuşiri ale acestora, culorile şi le diferenţiază dimensiunile relative (mic-mare), greutatea (uşor-greu); temperatura (cald-rece), poziţia în spaţiu (sus-jos, aproape-departe, pe-sub, aici-acolo,peste, în, la; consistenţa relativă (moale-dur);

6. Să ordoneze obiectele în şir crescător şi descrescător; să numere pînă la 10, este familiarizat cu simbolul cifrelor.

 la scoala

Din punct de vedere aptitudinal, copilul trebuie să știe: să analizeze; să compare; să găsească semănări şi deosebiri; să clasifice obiecte după o anumită caracteristică; să facă concluzii simple; poate să se orienteze spaţial, să numească lucrurile în raport cu el se află în stînga, dreapta, sus, jos, faţă, spate; stăpîneşte mişcările fundamentale: mers, alergat, căţărat, aruncat;

Ţine corect creionul şi are deprinderi pentru desen, modelaj şi cântat; poate mânui, îmbina, îndoi, rupe, tăia, îmbobina, înşira; să îşi lege singur şireturile şi să se îmbrace şi dezbrace singur; să observe – posedă spirit de observaţie; poate să-şi concentreze atenţia.

Comunicativ – Vorbeşte expresiv, corect lexical şi chiar gramatical; îşi poate exprima dorinţele, gândurile, trăirile; are un anumit grad de maturitate socială, îşi însuşeşte şi respectă deprinderile de conduită civilizată în colectiv; participă la lucrările colective;

stabileşte relaţii interpersonale preferenţiale; se adaptează la prezenţa persoanelor străine;

ascultă liniştit atunci cînd cineva vorbeşte; se înţelege cu copiii de aceiaşi vârstă; îşi focalizează atenţia asupra unei singure persoane – aptitudine socială necesară într-un mediu de învăţare în care elevii îl ascultă pe profesor; tăspunde la întrebări, le formulează corect.

 Fetita la scoala

Volitiv – Copilul este capabil să-şi formuleze un scop; poate să elaboreze un plan simplu de acţiuni pentru realizarea scopului; să depună efort pentru îndeplinirea acţiunilor; să evalueze rezultatul efortului depus- îndeplinirea activităţii; participe la activităti structurate, cum ar fi de ex. jocul cu reguli sau cititul poveştilor.

Motivaţional – copilul îşi exprimă dorinţa de a merge la şcoală; manifestă entuziasm pentru a învăţa lucruri noi.

Principalul rol al parinţilor este acela de a motiva copilul să înveţe şi de a-i insufla entuziasmul pentru şcoală. Iată ce recomandări au psihologii pentru părinţi:

1. Prezentaţi şcoala ca pe un mediu pozitiv.

2. Cumpăraţi împreună rechizitele şi lăsaţi-l pe cel mic să-şi pregătească singur ghiozdanul pentru şcoală.    

3. Este bine să-l obişnuiţi cu ceva timp înainte de a începe şcoala cu o oră de culcare şi de trezire mai devreme.

4. Preşcolarii pot avea tot felul de temeri mai mult sau mai puţin naive; important este să luaţi aceste “frici” în serios şi să faceţi tot ce puteţi pentru a-l convinge pe copil că nu are de ce să îi fie frică.

Tatiana Botezat, psiholog școlar

Distribuie articolul: