Jamie Dornan și Dakota Johnson, alias Christian Grey și Anastasia Steele – amanții din „50 Shades of Grey”, se pregătesc tot mai intens de lansarea premierei care va avea loc la 13 februarie. În febra pregătirilor și a solicitărilor, cei doi actori au acceptat să participe la un interviu și la o ședință foto pentru revista Glamour UK

În cadrul ședinței foto pentru Glamour, Dakota a purtat mai multe ținute, iar Jamie – mai multe costume. Cei doi actori, însă, nu s-au avântat să demonstreze gesturi pasionale, astfel cum erau nevoiți să facă în timpul filmărilor. 

Atunci când vorbește despre rolul său în filmul „Fifty Shades of Grey”, Dakota Johnson spune: „Dacă aș putea fi un avocat al femeilor care vor să facă tot ceea ce-și doresc cu trupurile lor, fără ca să le fie rușine, aș face totul pentru asta.”

Actrița are anumite rezerve față de influența erotismului din film asupra familiei sale, de aceea mărturisește: „Nu vreau ca familia mea să-l vadă, pentru că e nepotrivit. Nu vreau să-l vadă nici prietenii fratelui meu, cu care am crescut. O parte din mine spune că vrea ca nimeni să nu privească acest film. Glumesc”, a declarat Dakota, în interviu.

Jamie, la rândul său, recunoaște că scenele erotice au fost destul de dificile atât pentru el, cât și pentru partenera sa de platou. „Mă atrag foarte mult mâinile frumoase și îngrijite. Soția mea are cele mai minunate mâini din lume. Pentru că sunt din Irlanda de Nord, am în sânge pasiunea pentru diferite istorii. Nu mi se pare sexy atunci când o femeie poate povesti o istorie care stârnește râsul”, spune actorul. 

Dakota a mai dezvăluit: „Este foarte stresant să fii goală, cu ochii legați și mâinile prinse de pat. După asta, ți se spune Filmat, iar tu continui să fii dezbrăcată și legată. Jamie a fost primul care m-a acoperit cu pătura.”

Recent, British Board of Film Classification (BBFC) a emis decizia conform căreia filmul „50 Shades of Grey” va fi strict interzis britanicilor care nu au atins vârsta de 18 ani. 

Filmul va conține 20 de minute de sex (din totalul de 124 de minute).

Visit NBCNews.com for breaking news, world news, and news about the economy

Foto: Glamour/Steven Pan

Distribuie articolul: