Natalia Buza este o femeie pe cât de puternică, pe atât și de optimistă. Era pe cale să plece din țară pentru a-și crea alt viitor, dar a ales să rămână și să își facă o carieră de polițistă de frontieră acasă, în Moldova. I-a reușit, iar acum a devenit prima femeie în funcția de șefă-adunct al unui sector al Poliției de Frontieră, scrie AGORA.

„În 2006 am absolvit Institutul de Studii Politice și Relații Internaționale, cu specialitatea de Politologie și Instruire Juridică. În anul 2008 mi-am început activitatea la Serviciul Grăniceri pe atunci, acum Poliția de Frontieră. Am fost încadrată în serviciu cu funcția de inspector inferior, după aceea, „am gustat” din toate funcțiile. Am fost inspector, inspector superior, șef de schimb și deja, cu ajutorul tuturor colegilor și al conducerii noastre, am ajuns în funcția de șefă-adjunct a Sectorului Poliției de Frontieră Tudora 1 și vreau să menționez că sunt prima doamnă în această funcție. În istoria Poliției de Frontieră nu a mai fost așa ceva și chiar mă mândresc cu asta”, povestește Natalia Buza.

Femeia mai spune că ideea de a deveni polițistă de frontieră nu i-a venit niciodată în gând. „Mi-am dorit să devin profesoară sau doctor, dar niciodată nu m-am gândit că voi purta uniforma cu epoleți. După studii, mă gândeam să plec undeva peste hotarele țării, dar copilul era mic și mă durea sufletul pentru el, nu puteam să fac acest pas. Așa că am decis să mă încadrez aici pe loc și așa am ales Serviciul Grăniceri pe atunci. Am știut că voi reuși și eram încrezătoare, deoarece eram capabilă. Am muncit mult și acum reușitele mele vorbesc de la sine”, își amintește Natalia.

În anul 2011, Natalia Buza a avut cele mai multe rețineri la punctul de control și trecere Palanca, fapt care a trezit invidia colegilor. „Îmi spuneau: „Parcă știi unde să ieși și de care mijloc de transport să te apropii”. În 2012, datorită acestor reușite, am obținut gradul interimar de ofițer, locotenent pe atunci. Eram foarte mândră de mine și asta m-a motivat să îmi fac serviciul din ce în ce mai bine”, a mai adăugat femeia.

„Pe parcursul anilor, datorită reușitelor serviciului, am obținut diploma Guvernului atunci când Serviciul Grăniceri a împlinit 20 de ani. Doi ani în urmă, am primit Crucea de merit pentru Serviciul Impecabil, clasa III, de la Poliția de Frontieră. Bărbații nu prea s-au obișnuit să aibă în fruntea lor un conducător femeie, dar cred că ne obișnuim și la capitolul dat, pentru că eu pentru ei nu sunt o persoană străină și ei tot nu sunt străini pentru mine. Am muncit 10 ani cot la cot împreună și tot împreună vom reuși. Până la urmă cel mai important este să ne facem datoria de serviciu”, mai adaugă Natalia Buza.

Femeia recunoaște că îi vine greu să combine viața de familie cu serviciul.

„Am încurajat toate femeile care au venit la noi la Poliția de Frontieră și tot încerc să le dau curajul acesta și să le spun să nu le fie frică de nimic. Când se încadrau în funcția de inspector permanent, eram ca un mentor pentru ele. Chiar am doamne care au reușite foarte înalte și dețin deja funcția de șef de schimb și mă bucur de asta. La capitolul planuri de viitor voi spune doar atât: îmi doresc o carieră de succes”, conchide Natalia. 

Date cheie 

Din numărul total al persoanelor angajate în departamentul Poliției de Frontieră, 21% sunt femei. În  funcții de conducere și de execuție ale MAI, femeile reprezintă doar 14% (MAI, 2016).

Acest material face parte din Campania „Tu ştii că poţi” și este o dedicaţie pentru femeile și fetele din Moldova care au făcut și fac istorie, devenind pionere în domenii de activitate mai puțin tradiţionale femeilor, precum politică, știință, sport, afaceri, armată etc. Mai multe detalii despre campanie puteți găsi aici.

Distribuie articolul: