Anastasia Cupcea (Harea) este o gravidă mai mult decât curajoasă. Deşi mai are doar câteva zile până la sosirea pe lume a bebeluşului, ea nu s-a lăsat de şofat şi conduce cu uşurinţă maşina familiei, se joacă cu motanul Kitzu, chiar dacă medicii i-au spus că ar putea fi periculos şi spune că nu îi e frică de naştere, chiar dacă recunoaşte că graviditatea nu este o experienţă uşoară. Citiţi mai jos cum se pregăteşte o viitoare mămică de sosirea pe lume a copilaşului ei şi ce are în geanta pe care a pregătit-o deja pentru maternitate. Din momentul în care am luat certificatul de căsătorie, nu ne-a mai fost frică de un bebe. Am simțit că putem face orice împreună și că suntem gata să fim în rînd cu lumea, ca orice familie. Când am aflat că sunt însărcinată, am fost foarte fericiţi, ambii. În a treia lună de sarcină, am abandonat munca, pentru că am avut o toxicoză acută, nu puteam să mă aflu nicidecum în locuri publice și să-mi respect obligațiile de serviciu. Dar eu sunt un om foarte pozitiv şi nu mi-am spus „sarcina asta este insuportabilă”. Sarcina e grea atunci când tu crezi că este aşa.


E mai grea aşteptarea, decât frica de a naşte. Nu mi-e teamă de dureri, poate de eventualele consecinţe.
Am dat peste medici foarte buni, în care am încredere. Sunt un om sănătos și contez pe propriile mele puteri. Vreau o naştere naturală, eu sunt în stare să nasc natural, nu prin cezariană. Dacă mama mea a putut să aducă pe lume trei copii sănătoşi, şi eu voi putea. Totul va fi bine. Nu sunt un om superstiţios, dar am anumite reţineri. Cred foarte mult în genetică. Mama mea a născut trei copii sănătoşi. Mă bazez pe asta: dacă la ea a fost bine şi ușor, atunci şi la mine va fi aşa.

Mă uitam pe paginile astea de Facebook cu diferite haine la comandă şi am văzut o rochiţă foarte frumoasă, care semăna cu o ie moldovenească. I-am sugerat soţului să o facă cadou de 8 martie fetiţei noastre. Când am văzut rochiţa ajunsă acasă, atunci au dispărut neînțelegerile ce țineau de alegera numelui și am decis să numim fetiţa Maria. Să fie un nume la fel de frumos și de aproape de suflet.

Dacă intri acum pe istoria mea de pe youtube, poți să vezi numai filmuleţe despre cum se îmbracă un copil sau cum se alăptează. În geanta mea, pe care am pregătit-o pentru maternitate, am patru bucăţi de faşă, vreo trei body-uri, pantalonaşi, ciorăpei, păturică, scutece, şerveţele umede – tot ce trebuie pentru un bebeluş. Pentru mine am pregătit două rochițe speciale, de cameră, adaptate pentru alăptare, halat, ciupici şi produse de igienă. De o lună de zile am geanta asta pregătită. În magazinele pentru copii, dacă intri cu un sac cu bani, ieşe fără ei, te pierzi printre hăinuțe, nu te poți opri din cumpărat. Nu am vrut să cumpăr hăinuțe roz, din principiu. Am ales culoarea piersicii, galben, alb cu tivurile verzi, culori proaspete. Am cheltuit aproape 700 de lei pentru primul set strict necesar de hăinuţe.

Mă simt în siguranţă lângă soţul meu, el mă încalţă şi mă descalţă, dacă este nevoie. Mă ajută foarte mult și sunt fericită când realizez că, la cât am devenit de sâcâitoare, el încă mă suportă și are o atitudine cât se poate de înțelegătoare și pozitivă față de mine. Ştiu că pot conta pe el. La naştere, va fi lângă mine, desigur.

Uneori visez că mă grăbesc acasă, să ajung şi să alăptez copilul. Visez că mă grăbesc şi că fug acasă. Alerg și știu că trebuie să ajung cât mai repede, fără să-mi dau seama de ce. Abia când ajung, văd un prunc și mă așez să-l alăptez. Nu mi-am imaginat fetiţa din cap până în picioare, doar aşa, vag.

Nu ştiu dacă încalc regulamentul sau nu, dar eu şofez. Mă simt în stare să urc la volan şi să conduc. Soţul meu nu conduce maşina.

Am luat copilului o suzetă. Se spune că ele sunt ergonomice, că imită sânul etc. Noi am deschis-o, am analizat-o atent şi eu am zis, hai să o încerc! Oare ce simte un bebeluș când o ține în guriță? Soţul se uită la mine şi e preocupat de aceeași întrebare: dă-mi şi mie! Ne-a pufnit râsul şi ne gândeam, oare toţi părinţii fac aşa? Toţi gustă suzetele copiilor?

Motanul meu vrea atenţie, se caţără pe burtică, nu ştie că nu se poate. Nu știm ce vom face cu el mai departe. Desigur, e și el un membru al familiei, dar depinde de cum se va purta. Am putea să renunţăm la el, dacă o să-şi facă culcuş în pătuţul fetiţei sau se va purta neadecvat cu ea. O să-l ducem la Ungheni, la părinți. Dar, am putea şi să-l educăm, dacă va fi nevoie și dacă nu va fi tare greu. Oricum, nu e un motan prea prietenos şi e  posibil să nu manifeste prea mult interes pentru bebe.

Cred că sarcina nu este un confort, ci o mare responsabilitate.

Revista PentruEa îi urează Anastasiei o naştere uşoară!

 
Fotografii: arhiva personală, Ellene Andronache

Distribuie articolul: