În timp ce mulți dintre noi petrec serile de la balcon, din dormitor sau de pe un deal, cosmonauta Elena Serova admiră mișcarea Pământului în jurul Soarelui dintr-o navă spațială. Este una dintre puținele femei care au cucerit orbita planetei noastre și face acest lucru din pură pasiune. Ce ascunde această femeie în spatele meseriei sale, aflăm dintr-un interviu acordat de către Elena pentru revista „Cosmopolitan Russia”.

Istoria a numărat, până în prezent, 494 de zboruri ale bărbaților și doar 58 de expediții ale femeilor în Cosmos. Acest detaliu, însă, nu a oprit-o pe Elena să aspire spre stele!

Elena Serova are 38 de ani, iar la 26 septembrie a zburat în spațiu pentru o expediție de 170 de zile în jurul Soarelui împreună cu colegul său american Barry Eugene «Butch» Wilmore, de la NASA și cu conaționalul său Aleksandr Samokuteaev.

A devenit, astfel, cea de-a patra femeie din istoria Federației Ruse, care a reușit să cucerească spațiul. S-a pregătit de zbor timp de 8 ani și a trecut prin aceleași încercări ca și colegii săi bărbați.

„Nu există o asemenea profesie – femeia-cosmonaut. M-am pregătit pentru zborul în Cosmos toată viața mea! Fiecare astronaut este selectat foarte minuțios. Trebuie să dai dovadă de niște aptitudini foarte înalte pentru ca să reușești să efectuezi zborul cu succes. Sexul cosmonautului nu face nicio diferență aici”, mărturisește Elena, pentru sursa citată.

De obicei, atunci când este întrebată despre cum își îngrijește părul în interiorul corăbiei cosmice sau despre cum face alte activități practice, cosmonauta îi roagă pe jurnaliști să-și reformuleze întrebările, pentru că subiectul care îi frământă cel mai mult pe cosmonauți este cel legat de separarea de familie. 

Elena Serova nu s-a dedicat în totalitate profesiei, așa că și-a realizat menirea pe Pământ – aceea de a iubi un bărbat și de a naște copii. Este așteptată acasă de soțul său și de fiica sa, care are 11 ani.

Zborul în Cosmos nu este o călătorie distractivă. Cosmonauții își pun zilnic viața în pericol”, mărturisește aceasta.

Foto: www.rg.ruria.ruxn--21-6kcichhfdwaxf8a4b.xn--p1ai

Distribuie articolul: