Jurnalista Elena Robu-Popa, prezentatoarea emisiunii de dezbateri socio-politice “Moldova în direct” de la Moldova 1, a declarat astăzi că părăsește Postul Public de Televiziune și nu va mai prezenta și realiza proiectul care a consacrat-o în ultimul an. Elena a dezvăluit motivele plecării, dar nu și instituția pentru care va activa în continuare. “Mulțumesc tuturor celor care au urmărit, seară de seară, “Moldova în direct”, mulțumesc pentru aprecieri și încurajări. Mulțumesc chiar și dușmanilor, invidioșilor care m-au făcut, în felul acesta, mai puternică. De astăzi nu mai sunt la Moldova 1″, a scris Elena pe contul său de Facebook.

Contactată de PentruEA.md, prezentatoarea TV ne-a declarat motivele plecării sale de la M1, dar nu și locul unde se va regăsi în continuare. “Am plecat pentru că nu mă mai regăsesc la Moldova 1, pentru că reformele începute stagnează. Odată cu venirea lui Mircea Surdu în fruntea televiziunii, departamentul Știri și dezbateri, din care fac parte, a fost marginalizat. Noua conducere a declarat deschis la ședințe că acest departament va fi sabotat, ceea ce s-a și întâmplat”, a spus Elena. 

Elena Robu-Popa prezintă talk-show-ul “Moldova în direct” de la Moldova 1 din septembrie 2011. Emisiunea se difuzează la Postul Public de televiziune de luni până vineri și are în vizor cele mai actuale probleme sociale, politice și economice ale țării.

Distribuie articolul: