Elena Postică este o altfel de preoteasă. Ea spune că nu hainele te fac mai pioasă și crede că soția unui preot nu trebuie să stea doar acasă. Acum urmează studii de masterat și este psiholog la o grădiniță din Orhei. La fel, spune că nu-și imaginează să fi iubit un alt bărbat decât soțul ei, nici măcar atunci când erau nevoiți să trăiască cu 20 de lei pe lună. Elena este și o mamă împlinită, are trei copii, dar îşi doreşte și să adopte unul. „Niciodată nu m-am imaginat alături de un alt bărbat, decât soţul meu”

Se cunosc de pe băncile şcolii. El vine dintr-o familie de preoţi, ea din una de muncitori. „A fost destul de insistent, de curtenitor, îmi scria scrisori, iar eu am cedat. Uite aşa a început povestea noastră! De la bun început, am conştientizat că urma să am împreună cu el o viaţă mai specială, am în vedere la responsabilitatea mea în calitate de preoteasă, totuşi, niciodată nu m-am imaginat alături de un alt bărbat, decât soţul meu. Rostislav a ştiut, dintotdeauna, cum să-mi ofere acea încredere de care are nevoie o femeie, de asta nu mi-a fost frică să păşesc împreună cu el în viaţă”.

„Supravieţuiam,  în trei,  cu 20 de lei pe zi” 

S-au căsătorit în 1996, iar peste un an a apărut primul copil. Viaţa, însă i-a pus la încercare „Teodor a avut o traumă la naştere, s-a născut cu paralizie cerebrală. Cinci ani i-am petrecut prin spitale. Stăteam în gazdă la Chişinău, ne trebuiau bani pentru medicamente, chirie, pentru servicii comunale şi mâncare”.

Ca să câştige un ban în plus, soţul Elenei, diacon la Catedrală, s-a angajat ca supraveghetor la o fermă. „Ne străduiam să economisim cât puteam. Făcusem chiar şi o listă a cheltuielilor, din care încercam să economisim, ne notasem că nu trebuia să depăşim suma de 20 de lei pe zi pentru trei persoane, în caz contrar, era pur şi simplu imposibil de supravieţuit”.

Multă lume nu ştie că este preoteasă 

După ce a slujit prin diferite sate ale Moldovei, soţii Postică s-au stabilit de şapte ani cu traiul în Orhei. Elena, mărturiseşte că atitudinea sătenilor şi a orăşenilor faţă de soţia preotului este diferită. „La sat încă mai există stereotipul că preoteasa trebuie să poarte o basma mai înflorată, mai scumpă; ca semn de respect credincioşii să-i sărute mâna”. Cu toate acestea, preoteasa Elena recunoaşte că nu-şi doreşte să iasă în evidenţă, de aceea, multă lume nu ştie că este preoteasă.

„Nu trebuie să făci paradă ca să demonstrezi tutoror cât eşti de pioasă”

Deşi canoanele bisericeşti spun că o preoteasă nu are voie să se machieze, să poarte bijuterii, fuste scurte sau bluze mulate, Elena Postică recunoaşte că nici nu a simţit niciodată nevoia să se fardeze şi nici nu duce dorul podoabelor.

„Soţul îmi spune întotdeauna că am cei mai expresivi ochi şi că nici nu au nevoie de rimel. Ce ţine de îmbrăcăminte,  mă strădui să am un port decent şi să nu ajung la extreme, adică să port haine lungi şi întunecate, în semn de mare evlavie. Acest lucru trebuie să vină din interior, nu trebuie să faci paradă ca să demonstrezi tuturor cât eşti de pioasă”. Elena îşi aminteşte cum însuşi soţul i-a propus să-şi cumpere o fustă un pic mai scurtă. Nu se plânge nici de lipsa de atenţie sau tandreţe din partea soţului „îmi zice “iubita mea”, iar în telefonul lui sunt scrisă “aleasa mea”.

„Trebuie să mă afirm nu doar ca mama și sotie, dar și ca bun specialist”

Când s-au cunoscut, soţul din start a anunţat-o că va trebui să stea mai mult acasă şi să crească copiii. Însă, după naşterea celui de-al doilea copil, Elena şi-a dorit să meargă la facultate, iar soţul ei nu a fost împotrivă. „Poate că a simţit că îmi lipseşte ceva, că trebuie să mă afirm nu doar ca mama şi soţie, dar şi ca un bun specialist”. A făcut psihopedagogie, iar acum îşi face masteratul în managementul educaţional. Acum preoteasa Elena a ajuns să lucreze psiholog la o grădiniţă din Orhei, de altfel, unica din oraş care are un psiholog.

„Câştig nu chiar atât de mult, nu pot să-mi las familia şi să mă dedic totalmente carierei, poate peste ani, când copii vor fi mari şi voi avea mai mult timp să mă gândesc la o creştere profesională. Cu siguranţă, nu cred că voi sta acasă, doar pentru că sunt soţie de preot şi aşa s-ar cuveni. Îmi place profesia mea, îmi place să ajut oamenii şi soţul înţelege cât de important este aceasta pentru mine”.

…vor să adopte un copil

Şi-au dorit patru copii: două fete şi doi băieţi, la moment au trei: Teodor, Emilia şi Emanuela. Din cauza unor probleme de sănătate, Elena nu poate avea un al patrulea copil. Aşa că, tot mai des, se gândesc să adopte unul. „Ne gândim des la acest lucru, dar parcă ne este frică. Nu ştim cum vor reacţiona copiii şi nu ştim cum noi vom acţiona, dacă se va întâmpla să facem diferenţă între ei. La ai mei mai ridic vocea uneori, atunci când fac pozne, nu ştiu însă dacă îmi voi permite să ridic vocea şi la acel copil… poate peste ceva timp, când vom avea înţelepciunea necesară vom face şi acest pas”, spune Elena.

Distribuie articolul: