Interpreta română Elena Gheorghe îmbracă rochia albă, de mireasă, pentru a doua oară. Nu, nu este vorba despre nuntă. Deși s-a căsătorit în 2012, ex-vocalista trupei Mandinga a mai îmbrăcat rochia de mireasă o dată, acum însă, scopul interpretei este altul.

Elena Gheorghe a împărtășit, recent, fanilor de pe Instagram, câteva poze cu rochia de mireasă pe care a îmbrăcat-o cu ocazia filmărilor pentru videoclipul de la noua sa piesă ”Mamma Mia”.

Se pare că filmările pentru noul videoclip s-au desfăşurat într-un club privat din Bucureşti, sub regia lui Dan Petcan.

Cornel Ene, soțul Elenei Gheorghe, a fost prezent și el pe platoul de filmări, însă, de data asta, doar pe post de nuntaș. 

 Deși videoclipul oficial nu a fost încă lansat, acum câteva ore, pe Youtube a fost încărcată piesa ”Mamma Mia”, care este un featuring realizat în colaborare cu Glance.

Puteți asculta noua piesă aici: 

Acum câteva zile, Elena Gheorghe a fost invitata de onoare și a cântat alături de băieții de la 3 Sud Est, într-un concert grandios, desfășurat la Sala Palatului, din București.

Amintim că Elena Gheorghe și-a sărbătorit nunta reală în luna iulie a anului 2012. Atunci, interpreta a purtat două rochii: una pentru cununia religioasă, creată de designerul Manuel Mota și cealaltă, mai scurtă, pentru momentele de dans, a fost creată de un atelier.

Foto: Instagram, www.stirifeldefel.ro. Info Music