Finalul săptămânii trecute a fost unul deosebit pentru Elena Gheorghe. La trei luni de la nașterea fetiței sale, artista de peste Prut a trăit încă un moment extrem de emoționant - botezul micuței. Vă spunem mai jos și ce nume poartă fiica interpretei, dar și cum a fost la petrecerea dedicată ei.

Dacă până acum, minunea apărută în viața Elenei era numită Bebelinda, de câteva zile, copila are un nume oficial. Chiar după botez, artista română a făcut anunțul și a făcut publică prima imagine cu EA:

„Bună ziua tuturor. De azi sunt Amelie Nicole.”

O postare distribuită de elenagheorgheofficial ✳️✳️✳️ (@elenagheorgheofficial) pe

Prințesa cu ochi albaștri a moștenit cele mai frumoase trăsături de la ambii părinți, dar și de la frățiorul său mai mare. Admirați mai jos și alte poze în care apare micuța la botez, dar și la petrecerea de după, acolo unde două sute de invitați i-au dorit cele mai calde și sincere urări.

Pentru eveniment, Elena Gheorghe a ales și un decor rupt din basme, iar surpriza sărbătorii a fost un tort imens. Fericita mămică a optat pentru două ținute în nunțe deschide și o nouă tunsoare.

Artista i-a dedicat lui Amelie Nicole și un cântec de leagăn. „Dormi puiul mamei” a adunat zeci de mii de vizualizări pe YouTube.

Foto: Facebook.com, Instagram.com