Reprezentantul din acest an, al Norvegiei, la Eurovision Song Contest, are 32 de ani. Carl Espen va cânta piesa “Silent Storm” – o producţie care hipnotizează de-a dreptul, din spusele fanilor. Aflaţi, în continuare, din ce motiv a devenit Carl – preferatul lui Emmelie de Forest, câştigătoarea de anul trecut c competiţiei muzicale.

Carl este cel mai mare băiat din familia Aspen. Împreună cu ceilalţi doi fraţi ai săi, a fost crescut de mama, care i-a dăruit o dragoste nebănuită pentru muzică.

A crescut pe insula Osterøy, situată la 40 de minute de oraşul Bergen – un spaţiu retras şi pitoresc, care i-a permis micului Carl să îndrăgească pescuitul şi să-şi dezvolte pasiunea pentru muzică încă din copilărie.

Cea care a scris muzica pentru piesa “Silent Storm” este chiar verişoara lui Carl – Josefin Winther – artistă şi compozitoare, stabilită la Londra.

Carl n-a fost mereu interpret. Timp de şase luni, a fost înrolat în armata din Kosovo, ulterior, a practicat tâmplăria.

Tot Carl este unul dintre voluntarii care a participat la studiile asupra cancerului, în Norvegia, dar şi tânărul care a fost nevoit să lucreze în calitate de portar, la Bergen’s rock bar Garage.

Povestea incredibilă a lui Carl nu se termină aici. Cântăreţul a visat mereu ca mai mulţi oameni să-i audă şi să-i descopere talentul muzical.

În august, 2013, verişoara sa, Josefin, a produs ceea ce se numeşte astăzi “Silent Storm”, piesa pe care Carl o va cânta pe scena din Copenhaga, la data de 8 mai. Anume atunci, visul de a cânta în faţa atâtor milioane de oameni se va realiza.

De altfel, Emmelie de Forest, cântăreaţa daneză, care a câştigat, anul trecut, Eurovision Song Contest, crede că Norvegia va lua marele premiu pe 10 mai, datorită piesei lui Carl Espen: „Are o piesă excelentă şi o voce incredibilă. Cred că el îi va surclasa pe toţi în Copenhaga“, a declarat Emmelie de Forest, citată de esctoday.com

Amintim că Orange Moldova și Moldova Agroindbank vă prezintă etapa internațională “Eurovision Song Contest 2014”.

Vă invităm să accesați modulul Eurovision 2014 pentru a asculta și vota piesele interpreților favoriți.

cACarl Emmelie de Forest, cântăreaţa daneză ce a câştigat anul trecut Eurovision Song Contest, crede că Norvegia va lua marele premiu pe 10 mai, datorită piesei lui Carl Espen, „Silent Storm“. Ştiri pe aceeaşi temă VIDEO, INTERVIU Cristina Scarlat, câştigătoarea finalei Eurovision Mol… „Carl Espen are o piesă excelentă şi o voce incredibilă. Cred că el îi va surclasa pe toţi în Copenhaga“, a declarat Emmelie de Forest citată de esctoday.com

Citeste mai mult: adev.ro/n2kuvr

Distribuie articolul: