La doar câteva zeci de kilometri de Chișinău, ai ocazia să vezi cum arată schizofrenia colectivă. În scolile moldoveneşti cu grafie chirilică de pe malul stâng al Nistrului, timpul parcă s-a oprit. Doar celularele unor copii şi ridurile de pe feţele

Ecaterina Sandu este învăţătoare de clase primare la o şcoală moldovenească din Transnistria. în această școală, ca și în altele din Transnistria, toți sunt patrioți — învățătoarele, copiii și părinții acestora. Pentru că patriotismul înseamnă și acceptarea grafiei chirilice, în care se scrie „adevărata” limbă moldovenească, iar asta le permite să învețe în limba pe care o vorbesc acasă.

Dar totul are un preț, spune învățătoarea. „Părinţii sunt forţaţi de împrejurări să aleagă între şcoala rusă, unde condiţiile sunt mult mai bune decât aici, sau să-i dea la liceul din Sănătăuca, cel mai apropiat sat de pe partea dreaptă a Nistrului. Noi suntem soluţia de criză…”, spune Ecaterina. O criză pe care femeia o resimte în mai multe feluri.

Numărul copiilor pe care îi învaţă să scrie și să citească „moldovenește”, în grafie chirilică, scade de la o promoţie la alta. Acum are în clasa a treia 14 elevi. Zice că nu-i atât de rău: „învăţătoarea care a luat anul acesta clasa întâi are 7 elevi în clasă.”

„Condiţiile materiale, bine, sunt cum sunt, dar când vine vorba de cărţi, manuale, materialele didactice, starea e sub orice critică. în cel mai bun caz sunt traduceri mot-a-mot a manualelor ruseşti noi. Expresii de genul „Lena, râul nostru…”  întâlnești la orice pas. Cum să-i explici copilului ce şi unde e al nostru?”, se întreabă femeia.

Calea rezistenței minime

„Am impresia că suntem un bătrân bolnav şi al nimănui. Toţi aşteaptă să-şi dea duhul, îl ghiftuiesc cu toată otrava lumii, iar el – rezistă…” Dar, pentru ca să poată rezista cât mai mult în timp și pentru a fugi de schizofrenia colectivă, profesoarele din Transnistria aleg calea rezistenței minime.

Ecaterina îşi aminteşte anii 89 – 92, cînd şcoala aceasta avea peste 500 elevi. Mai păstrează atestatul de absolvire a 11 clase în această şcoală. Este scris cu grafie latină. Acum, aceasta îi foloseşte doar ca sa „traducă” programele de studii şi metodicile pe care le adaptează din cărţile pe care i le trimite o rudă, profesoară la Floreşti:

„Ne simţim uitaţi aici, dar nu putem face decât puţinul care ne stă în puteri: să nu-i prostim pe aceşti copii în măsura în care ni se cere şi pentru care suntem plătiţi.”

Despre bani, sponsori și viitorul copiilor

Ecaterina are un salariu de 1500 ruble (aproape 2000 lei) pe lună. în ianuarie a semnat într-un registru aparte pentru încă 100 ruble, bani „din fondul preşedintelui pentru susţinerea bugetarilor afectaţi de scumpiri”. „Vin şi la noi alegerile preşedintelui”, oftează femeia. 

Anul acesta Tiraspolul a solicitat şcolilor din raion planuri și proiecte de amenajare. „Şi noi, ca proştii, am crezut că… poate, poate. Când s-a întors directoarea de la Tiraspol, ne-a zis că nu vom primi nimic. Şcoala rusă din orăşelul nostru e susţinută de ruşi, cea ucrainească – de către Kiev „Și voi… căutaţi sponsori”, ni s-a spus.”

Pentru cei doi copii ai săi, Ecaterina vrea un alt viitor: „Copiii învăţătoarei de limbă franceză sunt în Belgia acum, au absolvit medicina şi muncesc acolo. Iar un coleg de-al meu e preot la Cluj. Mulţi sunt în Europa.”

„învăţaţi germana, literele o să vă prindă bine peste Nistru!”

Ionel Istrati e student la ASEM, dar a învățat la școală la Ţibulăuca, Dubăsari. „în clasele primare, când învăţam a scrie moldoveneşte, cu grafie chirilică, nici nu ştiam că în Moldova se scrie altfel. Pe urmă, la lecţia de germană, profesorul ne-a spus că literele o să ne trebuiască şi pentru partea cealalta de Nistru, unde se scrie cu grafie latină.”

își aduce aminte cum învăţa istoria și geografia rusă, dar cărţile erau traduse foarte prost… „Prin clasele a 9-a învăţătoarele, mai ales la literatură, ne citeau din cărţi în grafie latină, pe care le ţineau pe genunchi. Dar pe masă întotdeauna era o carte în chirilică. La manifestări sau concursuri, dacă venea vreun reprezentant de la Tiraspol, trebuia să fie totul în limba rusă, ca să nu avem probleme. Dacă nu, atunci vorbeam româneşte.”

Ionel spune că nu i-a venit greu să treacă la scrierea în grafia latină aici, la Chişinău: „Bunica avea cărţi religioase, biblia scrisă în grafie latină. De acolo am învăţat să citesc cu grafie latină. Regret doar că îmi vine greu să mă exprim corect în română.”

Conform datelor oficiale, populaţia din regiunea transnistreană e constituită din următoarele etnii: 40% moldoveni, 26% ucrainieni, 26% ruşi şi 8% alte etnii. Respectiv, datele din 2009 arată că în 82% dintre şcoli se predă în limba rusă, în 13,5% – în limba aşa-zis „moldovenească” cu alfabet chirilic, în 3,8% – în limba română cu alfabet latin şi în 7% în ucraineană.

„Noi venim, ei ne ignoră”

Potrivit lui Valentin Crudu, şeful Direcţiei învăţământ primar şi secundar general din cadrul Ministerului Educaţiei, cele 8 şcoli cu predare în limba română din partea stângă a Nistrului (unele “evacuate” în partea dreaptă), beneficiază integral de finanţare bugetară din partea Republicii Moldova. în plus, elevii acestor şcoli beneficiază de alimentaţie gratuită, iar profesorii au un spor de 20% la salariu.

Cât priveşte relaţia autorităţilor de la Chişinău cu şcolile moldoveneşti, care sunt cu predare în grafie chirilică, potrivit oficialului, aceasta a fost limitată din start o dată cu obligativitatea acestora de a se înregistra la Tiraspol.

„Cu părere de rău, nu avem contacte cu şcolile şi profesorii acelor şcoli. I-am invitat la diferite seminare de formare profesională, am venit şi cu propuneri de dotare a cabinetelor metodice cu bibliografie. Ultima iniţiativă a venit din partea Fondului de Iniţiative Sociale, de a contribui la amenajarea acestor şcoli. Totuși, toate sunt respinse sau ignorate de cei care iau decizii acolo…”

Distribuie articolul: