Frumoasa soție a Prințului William și noră a răposatei Prințesa Diana împlinește, astăzi, 33 de ani. Dacă, anterior, v-am dezvăluit care sunt secretele sale de frumusețe, astăzi vă vom prezenta numele designerilor care creează rochii „turnate” pe corpul ducesei și grație cărora Kate Middleton a devenit un Icon Style al zilelor noastre.

Alexander McQueen. Este creatorul de modă favorit al ducesei. Casa de modă a avut grijă nu doar de rochia de mireasă pe care Kate a purtat-o în ziua nunții cu William, ci și de multe ținute care au urmat după acest eveniment. A rămas memorabilă rochia albă, în stil marinăresc, pe care Kate a purtat-o în cadrul vizitei sale oficiale în America de Nord (2011), dar și frumoasa rochie, purtată de Kate în timpul ceremoniei BAFTA. Casa de modă Alexander McQueen creează, pentru ducesă, paltoane, jachete, rochii și chiar clutch-uri.

2. Jenny Packham creează și ea modele de ținute pe placul ducesei. Designerul britanic a creat, pentru Kate, memodabila rochie verde, purtată de ducesă în timpul Jocurilor Olimpice desfășurate la Londra. O altă ținută memorabilă a fost cea purtată de Middleton la The Ark Charity Gala.

3. Temperley London – un alt brand care a cucerit simpatia ducesei. De aici, Catherine a ales rochii de seară și rochii cocktail care îi conturau foarte bine formele. Memorabilă a rămas rochia Temperley London – o rochie bej, acoperită cu dantelă de culoare neagră.

4. Emilia Wickstead – un alt brand, care creează ținute pentru elita britanică. Ducesa alege deseori ținute Emilia Wickstead pentru a participa, cu ele, la evenimente caritabile sau la evenimente oficiale. 

5. Whistles. A creat ținuta pentru ședința foto dedicată logodnei ducesei de Cambridge. Atunci, Kate a ales o bluză Whistles, de culoare crem. După logodna ducesei, brandul a căpătat o popularitate mai mare. 

6.  Reiss – un brand care creează, pentru ducesă, rochii demne de copertele revistelor. O astfel de rochie a fost purtată de Kate la întâlnirea cu Michelle Obama. Reiss este considerat un brand pentru tineri și e comparat, deseori, cu marca americană DKNY.

7. Erdem. Creează rochii cu printuri îndrăznețe, care au diversificat garderoba ducesei. Rochiile romantice i se potrivesc de minune lui Kate. 

8. ZARA. Este recunoscut ca și un brand care creează haine pentru toate femeile, indiferent de statut. Pentru a fi mai democrată, Kate a optat deseori pentru ținute ZARA atunci când a avut evenimente publice sau când a mers la plimbări. 

9. ISSA. Pentru acest brand, a fost memorabilă ziua în care ducele și ducesa de Cambridge s-au logodit. Atunci, Catherine a purtat o rochia albastră, marca ISSA. De altfel, Kate este clienta acestei mărci de foarte mulți ani.

10. LK Bennett este brandul de încălțăminte preferat al soției lui William. Deși optează, de cele mai multe ori pentru pantofi clasici cu toc, ducesa de Cambridge a ales de multe ori și modele comode, cu platformă.

Foto: Getty Images

Distribuie articolul: