Lily Tronciu este o tânără originară din Chișinău, care a les să-și urmeze studiile în inima Germaniei, la Berlin. Este înnebunită de lectură și de bucuria de a trăi într-un oraș plin de culoare și energie. Lily este și autoarea unui blog în care împărtășește tot ce simte și trăiește la Berlin. V-a intrigat? Urmăriți, în continuare, interviul cu Lily!

Germania a fost în lista ta cu vise, sau a fost o întâmplare fericită? Cum a ajuns ”locomotiva Europei” în calea ta?

Nu ştiu dacă vroiam atât de mult să învăţ în Germania. Voiam să învăț anume în Berlin. Trăisem și anterior aici, eram deja îndrăgostită de oraş, de aceea, decizia de a învăţa în Berlin a fost firească. Oraşul e activ, eclectic, trendy şi cosmopolit. Nu aş putea trăi undeva unde e linişte, am nevoie de forfotă şi de frenezie, de energie şi de grandoare!

În ce mod ai descoperit orașul Berlin? Dar căminul studențesc?

Berlinul “turistic” îmi era familiar înainte de începerea studiilor, de aceea, în ultima jumătate de am încercat să ajung pe la tot felul de magazine obscure, pe la muzee ciudate, pe la cafenele drăguţe, pe la anticvariate şi pe la tîrguri, pe la toate locurile cunoscute doar de localnici.

Nu stau în cămin studenţesc, ci închiriez apartament cu încă două persoane. Eu mai trăisem singură înainte, dar pe atunci nu eram pe deplin conştientă că totul depindea de mine. Acum, încercând să jonglez facultatea, un part-time job şi toate îndatoririle casnice, se mai întimplă să fiu extenuată. Dar nu aş schimba asta pe nimic, libertatea care vine cu trăitul singură e de nepreţuit pentru mine.

Cum te simți în compania colegilor tăi de apartament? Ce lecții ai învățat din această experiență? Ai chiar și un articol pe blog, la această temă. Ce părere au avut băieții despre gastronomia noastră?

Înainte să mă mut, eram sceptică, dar toate îndoielile mele s-au evaporat imediat ce i-am cunoscut. Nu aş putea fi mai mulţumită şi nu cred că e viaţa alături de doi băieţi care e faină, că am dat anume de nişte băieţi inteligenţi, organizaţi şi care îmi ascultă necazurile ore în şir. Cui nu i-ar conveni aşa ceva?

Din punct de vedere gastronomic, îmi pare rău să dezamăgesc, dar, deşi gătesc cu mare drag, ceea ce fac e preponderent asiatic, mexican sau italian, de aceea băieţii încă nu au degustat plăcinţele sau mămăligă.

Cum ți se par germanii, ca și membri ai unei culturi? Dar standardele lor sociale?

Călătorind mult și de la o vîrstă fragedă, am învăţat să nu cred în stereotipuri culturale. Poate e datorită globalizării, poate e datorită shift-ului generaţional, dar, după părerea mea, în ziua de azi, în fiecare ţară găseşti oameni de toate felurile. Un lucru e sigur, existenţa mea a prins culoare datorită amalgamului de persoane cu care am făcut cunoştinţă. Şi la cât de mulţi şi variaţi sunt oamenii aici, nu cred că mă voi plictisi prea curînd.

Cu ceva timp în urmă, s-a născut blogul tău – ”lily blogs in berlin”. Cum ți-a venit ideea? Crezi că astfel ești mai aproape, emoțional, de casă? Despre ce scrii cel mai des?

Inițial, am început alt blog, Dreamy Quirks, cu 3 ani în urmă, dar odată ce m-am mutat, am hotărît să îl transform în “lily blogs in berlin”, pentru că articolele au luat o altă direcţie. Despre ce scriu cred că se subînţelege din titlu – descriu aventurile mele în oraşul ăsta mare. Începând cu poveşti din viaţa mea personală, sugestii literare, muzicale şi sfaturi de lifestyle, pînă la bucăţele de proză şi ficţiune, pe blog găseşti tot ce mi se întîmplă şi tot ce îmi stă pe suflet.

Te-ai gândit să te faci scriitoare și să transferi online-ul într-o carte cu gânduri pe care vrei să le împărtășești?

Cred că mai am multe de învăţat pînă să ajung să scriu ceva care să fie demn de publicat. Pentru blog nu scriu conform standardelor pe care m-aş forţa să le respect în cazul în care aş scrie ceva mai serios. Nu spun că nu se va întâmpla niciodată, dar mai am încă multă experienţă și povești de adunat.

Cum se numește Universitatea la care îți faci studiile și cu ce te-a uimit, când ai cunoscut-o pentru prima oară?

Eu învăţ la universitatea Humboldt şi urmez cursurile exact în centrul oraşului. Lucrul care m-a uimit şi continuă să mă uimească este libertatea şi independenţa pe care o au studenţii şi respectul cu care sunt trataţi. Profesorii te tratează ca pe un potenţial coleg de breaslă şi îţi apreciază input-ul. Şi totul e foarte flexibil – orarul, cum acumulezi credite, când faci practică, dacă alegi să faci un semestru peste hotare – totul e la alegerea ta.

Te-a marcat mult participarea în cadrul proiectului LeaderSHE, înainte de plecarea ta în Germania?

LeaderSHE m-a învăţat multe lucruri – time management, responsabilitate socială, lucru în echipă, branding personal, rezolvarea conflictelor, şi multe altele – pe care le voi folosi toată viaţa. Tot acolo am început să mă întreb ce vreau să fac cu adevărat şi am înţeles care sunt lucrurile pe care le pot face bine şi unde mai am de lucrat. Experienţa şi cunoştinţele căpătate acolo sunt de neînlocuit şi voi fi veşnic recunoscătoare tuturor persoanelor care au contribuit la proiect.

Cu ce succese, pe care le-ai obținut în Germania, ai vrea să fie împărtășite ”oamenilor de acasă”? Ce schimbări crezi că ai adunat ”la activ”, de când locuiești la Berlin?

Cred că lucrurile cele mai importante nu sunt cele vizibile, ci schimbările care au avut loc în mine. Eu aşteptam anii de studenţie, pentru că aveam nevoie de timp şi spaţiu ca să mă descopăr, şi exact asta am şi primit. Îmi place persoana în care mă transform, pentru că metamorfoza e una delicată şi naturală. Îmi place cum mă modelează independenţa şi curiozitatea şi entuziasmul.

Unde te vezi peste câțiva ani? Te întorci Acasă? Ce-ți lipsește acum, cel mai mult?

Îmi lipseşte balconul meu luminat, mirosul de tei de pe aleea din faţa casei, drumul scurt pînă la liceu. Îmi lipseşte microbusul 154 plin de dimineaţă şi autobuzele goale seara, încâlceala străzilor, piaţa pictorilor, străduţele mici şi atmosfera călduroasă. Dar cel mai mult, evident, îmi lipsesc oamenii.

Nu ştiu unde voi fi peste câţiva ani. Poate voi face masteratul, poate voi fi deja angajată, poate voi face voluntariat, poate voi călători. Poate voi fi aici, poate mă voi întoarce acasă, poate că voi porni cu totul în altă parte.

Unicul lucru care va conta este să fiu fericită!

Surse foto: arhiva personală

Distribuie articolul: