În ajun de Valentine's Day, compozitorul și interpretul Alexandru Cazacu a ținut să-i facă publicului o nouă surpriză. Piesa de iubire „Ninsoarea” vine după lansarea unui single emoționant, despre migrația moldovenilor de pretutindeni.

Precum v-ați dat bine seama, „Ninsoarea” poartă versurile și muzica lui Alexandru Cazacu, iar la Mix & Master a muncit nimeni altul decât compozitorul Sandu Gorgos, alături de care cântărețul a colaborat și la realizarea piesei „Străinătate”.

Alexandru Cazacu: „Nicăieri nu-i ca acasă. Străinătatea te învață multe, doare și nu iartă”

L-am întrebat pe interpret ce mesaj ar vrea să aducă lumii în contextul unei sărbători pe care ținem să o numim „Ziua Îndrăgostiților”, iar Alexandru Cazacu ne-a mărturisit:

Dragostea este cel mai curat și sfânt sentiment din toate emoțiile care s-au regăsit în ființa umană. Nu există un noroc mai mare decât norocul de a iubi și a fi iubit în același timp. Și nu există necaz mai mare al inimii decât o dragoste neîmpărtășită.

Anume din acest motiv Vă urez o dragoste infinită alături de jumătatea vieții voastre! Cea care a venit, este sau va veni! Fiecare dintre noi merită acest dar! Și fiecare din noi îl găsește, mai devreme sau mai târziu! Să aveți parte de o dragoste frumoasă! Ca o ninsoare în „liniștea nocturnă” să Vă cuprindă și să Vă poarte pe drumul vieții! Fiți fericiți, oameni frumoși!! Pentru că oamenii îndrăgostiți sunt frumoși!

Foto: Arhiva Personală

Distribuie articolul: