„Ne-am cunoscut în vara anului 1996 la Moscova. Eu mă întorceam acasă să-mi i-au cântarul, fiindcă lucram la piaţă. El m-a văzut şi m-a întrebat: „Maldavanka?” (moldoveancă), la care eu am fost atât de brutală, pentru că-i uram naţionalitatea încât nici nu i-am reţinut chipul. Însă, cum de destin nu poţi fugi, a doua zi ne-am reîntâlnit…” Aliona Cristei, acum Sadicova abandonase Facultatea de Istorie de la USM după primul an de studii şi a plecat să muncească la Moscova. Ilgar absolvise Institutul Economic din Baku şi venise la Moscova cu acelaşi scop.Timp de trei zile el a venit la ea la piaţă şi discutau ore în şir pe diferite teme. Iar după trei zile i-a zis: „tu trebuie să fii soţia mea şi să avem copii împreună”, însă Aliona nu a vrut să se grăbească, deoarece pentru ea acest tânăr înalt şi atrăgător era, practic, un străin, unde mai pui că ea deja o avea pe Lenuţa, primul său copil, rămasă în Moldova în grija bunicii. Timp de un an a urmat o frumoasă poveste de dragoste. „Era un bărbat foarte deştept, a terminat şcoala cu medalie de aur, facultatea cu diplomă roşie, cunoştea la perfecţie limba engleză, povestește mândră Aliona.

Rudele îi caută mireasă

În 1997 lui Ilgar îi expirase termenul de valabilitate al paşaportului şi a plecat în Azerbaijan să-şi perfecteze actele. Ajuns acolo rudele au început să-i caute mireasă, căci aşa era obiceiul. Până la urmă el a fost cel care a luat decizia. Întors la Moscova au aşteptat împreună naşterea primului copil, Elvira.

Mama era împotrivă

Aliona povesteşte că la început mama sa era îngrijorată pentru dragostea ei faţă de un musulman. Mama şi-a schimbat total părerea atunci când l-a văzut pentru prima oară. Aceasta s-a întâmplat în toamna lui ’99, la nunta fratelui meu, atunci mamei i-a plăcut foarte mult”.

Dorinţa soacrei

Întorşi la Moscova, în 2000 vine pe lume cea de-a doua lor fiică, Maghizar. A fost botezată în cinstea soacrei din Azerbaijan. „Ea tare mult a vrut ca una dintre nepoate să-i poarte numele şi, deşi eu la început am fost împotrivă, fiindcă nu eram obişnuită ca prenumele feminin să se termine cu o consoană, în cele din urmă am acceptat, numai de dragul soacrei”, spune Aliona.

În vizită la socri

Fiind însărcinată cu al treilea copil, Aliona şi fetele pentru prima dată îşi i-au zborul spre Azerbaijan. „Am fost întâmpinaţi foarte călduros, erau nespus de bucuroşi când au aflat că venim”. A doua zi dimineaţa când s-a trezit, nora a fost surprinsă văzând-o pe soacră că vine cu o sacoşă cu aur, care a început să il îmbrace, spunând că la ei acesta e obiceiul. Soacra toată viaţa strânge aur pentru noră, iar după cât de mult aur are nora, înseamnă că atât de mult este iubită de către soacră. „Atunci am înţeles de ce soţul refuza să-mi cumpere ceva din aur şi permanent îmi spunea: „ijeai k svoei svecrovi i esli tebe budet nehvotati, to ea tebe kupliu” (mergi la soacra ta și dacă aurul primit nu va fi îndeajuns, atunci eu îți voi cumpăra), zâmbeşte Aliona.

Ultima dorinţă

Următoarea vară, în 2002, iar au fost în vizită la socri. În acest timp au avut ocazia să cunoască toate rudele soţului, să călătoareacă prin munţi. „La poalele munţilor este înmormântată străbunica soţului, care este considerată o femeie sfântă. La mormântul ei mulţi se duc să se roage şi să-şi pună câte o dorinţă”, relatează Aliona. O fi adevărat sau nu, dar dorinţa Alionei de a avea un băiat s-a îndeplinit. Astfel, Firudin, care seamănă leit cu tatăl său, este ultimul lor copil.

Ştiam că mă urmăresc

În 2004 a fost împuşcat Samir, cel mai bun prieten al lui Ilgar. „În 2005 am fost nevoiţi să ne mutăm cu traiul în Moldova, deoarece colegii de business, care îi erau şi prieteni, îl trădaseră pe Ilgar. Apoi Aliona s-a întors acolo şi lucra singură: „ştiam şi vedeam cum permanent mă urmăresc. Pentru o perioadă am crezut că totul a trecut, dar nu a fost aşa”, spune Aliona. După naşterea lui Firudin, soţia a rămas acasă, la Chişinău, iar Ilgar a început să plece periodic la Moscova. A închiriat o maşină şi lucra acolo ca taximetrist.

Totul s-a sfârşit

Duminică Ilgar a sunat acasă, a zis că va trimite 700 dolari a doua zi, iar luni, 23 iunie, dis-de-dimineaţă, Aliona este trezită de apelul cumnatei, care o anunţă că Ilgar a fost împuşcat. A urmat un ţipet atât de puternic încât au alergat toţi vecinii, erau convinşi că s-a întâmplat ceva groaznic. „Îmi amintesc foarte bine, că în seara de duminică fetele s-au îmbrăcat să doarmă toate în maiourile lui taică-su. Toţi au dormit foarte rău, îndeosebi băiatul, de parcă ar fi simţit”, Aliona nu-şi poate stăpâni lacrimile.

Rudele nici măcar nu au telefonat-o. A fost ajutată de nişte vecini să-şi facă paşaportul şi să plece la înmormântare în Azerbaijan împreună cu fiul, care avea un anişor şi jumătate. „Când am ajuns acolo el era deja înmormântat”.
Mult timp copiii au refuzat să creadă că tatăl lor nu mai este. Au înţeles abia atunci când le-au fost trimise hainele lui. Aşa s-a întâmplat ca Aliona să fie dusă la o vecină, iar când a venit a găsit toate fetele plângând îmbrăcate în hainele tatălui.

Primul reproş

Primul reproş pe care l-a primit Aliona atunci când a vrut să primeasca pensia alimentară a fost: „De ce aţi născut atâţia copii, de ce nu v-aţi căsătorit cu un moldovean?”. Cu mare întârziere, dar a primit ajutor 175 de lei pentru toţi copiii, după care a intrat la serviciu ca educatoare la o grădiniţă din capitală şi suportul financiar din partea statului a încetat să mai vină. Acum Aliona are 39 de ani, iar pe lângă faptul că lucrează, este studentă în anul III la Filologie şi locuieşte împreună cu cei cinci copii ai săi într-un apartament închiriat. Singurul ajutor este din partea mamei sale, care munceşte în Italia, iar când este posibil mai trimite şi soacra.

Un vis spulberat

Aliona şi Ilgar doreau să-şi vadă copiii mari şi „puşi la cale”, iar după aceea să-şi facă o colibă la poalele munţilor în Azerbaijan lângă un izvor cu apă minerală. Însă această dorinţă a rămas doar un vis irealizabil.

Distribuie articolul: