După ce a scos din buzunar câteva mii de euro pentru a slăbi la o clinică spaniolă, Kseniya Sobchak a decis că e timpul pentru o escapadă cu prietenele într-o vacanță exotică. Activista și redactorul de modă a plecat în vacanță pe o insulă exotică din apropierea Spaniei.

Pe contul de Instagram al Kseniyei Sobchak nu încetează să apară noi și noi poze din vacanța exotică în care vedeta rusă s-a îndreptat nu cu soțul, ci împreună cu cele mai bune prietene ale sale. Sobchak a ales o destinație din Vest – Ibiza – o insulă din arhipelagul Baleare, situată în vestul Mării Mediterane. Insula aparține Spaniei.

Pentru a arăta lumii că slăbitul în zona abdomenului a avut efect, Kseniya a publicat în arhiva sa virtuală o serie de fotografii care o afișează în ținute stilate și costume de baie.

Și cum nu se întâmplă niciodată ca fotografiile sale să nu fie criticate, Kseniya a ținut să distribuie un mesaj special pentru internauții care nu cred că aceasta chiar a dat jos kilogramele pe care le mai avea în plus în zona posteriorului și a burții.

„Sobchak fără Photoshop a apărut în topul știrilor Yandex, de parcă celulita este mai importantă decât politica. Ce să mai zic? Unii mă recunosc în continuare doar după proiectul televizat Dom-2, și nu după emisiile în direct de la postul TV Dozhd. La fel de trist este și faptul că televizorul îți adaugă mereu 5-6 kilograme, în timp ce obiectivul camerei de filmat poate lăți și schimba direcția luminii, încât și Angelina Jolie poate părea o sperietoare. Se pare că acesta e jobul unor oameni: să utilizeze cele mai nereușite unghiuri de fotografiere, în care fața poate apărea plină de răni. Helminții virtuali continuă să publice postări și comentarii, iar banda rulantă funcționează”, a scris vedeta, pe Instagram. Pentru a arăta comentatorilor cu rele intenții că nu folosește Photoshop-ul, Sobchak a distribuit și o înregistrare video cu picioarele sale…

Улетая с девичника любимой подруги ,мне казалось,что первые прямоэфирные дебаты с госуправленцем-это очень важно,это сенсация! Но нет. Оказалось ,что проблемы Роснано волнуют большинство гораздо меньше,чем “собчак без фотошопа” в топе яндекса. Поэтому ,видимо, и живем в той системе госуправления,которую заслужили. Потому как целлюлит важнее политики:((( Да что там говорить,меня до сих пор некоторые узнают только по Дому2, а не эфирам Дождя… И это очень грустно… Почти также грустно,как то,что телевизор всегда прибавляет 5-6 килограмм,а широкоугольный обьектив фотоаппарата может сплюснуть, расширить и найти такой “правильный” свет ,что даже Анджелина Джоли станет Страшилищем. Видимо ,такая уж работа у этих людей ,чтобы сделать и найти самые неудачные ракурсы и свет,при котором и лицо и тело будет не то ,что в рытвинах,а прям в язвах!:)) спрос рождает предложение,и сетевые глисты тут же восторженно пишут посты и комменты-конвейер говна работает! Друзья! Жду всех сомневающихся в моей физической форме в отеле ритц карлтон на -1 этаже в 12 утра КАЖДЫЙ божий день,кроме командировок. Я познакомлю вас с тренером Колей:)) а тело мое,оно не идеально,и будет неминуемо только хуже с годами,а потом вообще,не поверите,умрет. Поэтому уделяя ему должные полтора часа в день,я стараюсь концентрироваться все-таки на более важных и долговечных вещах. И вам того желаю!!

Видео опубликовано @xenia_sobchak

Foto: Instagram

Distribuie articolul: