Scriitoarea Corina Bezdîga a urmărit de fiecare dată să aducă mesaje profunde prin versurile sale, chiar dacă acestea pot genera nu doar emoții pozitive. De la revolta sufletească până la cea verbală este doar un pas, un pas pe care poeta l-a făcut în versuri și în final, îi reproșează morții decesul tatălui său. O poezie care trezește fiori, întrebări existențiale și nu te lasă indiferent.

Dragă moarte, am ajuns să îți scriu aproape zilnic

vrând parcă să vorbesc cu tine,

încât chiar şi tu care nu oboseşti niciodată,

te-ai fi săturat de mine.

Dar poate ai tu răspunsuri,

la ce te întreb cu puterea minții,

după ce mor, unde ne pleacă?

Unde ne pleacă părinții?

Tu n-ai copii şi nu iubeşti?

Tu nu ai mamă şi nici frați?

Paradoxal, de te-am plăti,

noi am rămâne mai bogați.

Citește și: Corina Bezdîga: „Am învățat de la Pavel Stratan că femeile trebuie să fie făcute fericite de către bărbații de lângă ele”

Dacă ne-ai spune că plătind

putem ați cumpăra mânia,

măcar părinților să dăm

în loc de moarte – veşnicia!

Tu, dragă moarte, nu ai casă,

n-ai pat să dormi câteva nopți?

Ia-ți măcar pauză de prânz,

lasă bunicii la nepoți.

Lasă părinților – copii

şi iartă-mi îndrăzneala dacă

îți voi tot scrie întrebând

părinții noștri unde pleacă?

Scrisorile de până acum

le-a adus poşta înapoi,

Citește și: Corina Bezdîga: În literatură, sexul nu mai este „a dangerous game”

oricât am fost de hotărâtă.

Motivul e mereu acelaşi:

îți scriu la adresa greşită.

Dragă moarte, poate sunt exagerat de calmă

şi uimitor – politicoasă,

te deranjez dacă te rog?

Să îl trimiți pe tata înapoi acasă?

Căci ştii, în curte nucii nu mai cresc

şi florile se usucă în salcâmi.

De ce nu faci o socoteală, să ne laşi părinții

măcar până or fi bătrâni.

Vezi și: Așa va arăta coperta viitoarei cărți. Corina Bezdîga a adunat cele mai multe femei sexy și bărbați eleganți pe metru pătrat

Tu poate moarte, nici nu ştii

că eu prin lume sunt plecată,

şi cât de greu este să spun,

că-s singură şi nu am tată!

Audiați mai jos și o poezie dedicată tatălui, din creația aceleiași autoare:

Distribuie articolul: