Cristina Golovatic şi Rita Nistor sunt două pictoriţe din Republica Moldova, ambele au 24 de ani şi sunt stabilite în străinătate: una în Franţa, cealaltă în Marea Britanie. Pictoriţele, care sunt şi prietene, au reuşit să facă două expoziţii în duet la Chişinău. S-au reîntâlnit recent, la expoziţia comună şi ne-au povestit despre începuturile lor în artă, despre activităţile pe care le au acum şi drumul lor, de la vis la realitate.
Nu au făcut studii în domeniu. Pictează ceea ce au în suflet, ce simt. „Nu pot să spun că este un hobby, e mai mult decât atât, dar nici profesie nu este”, spune Rita Nistor. Cele două prietene au început o facultate de pictură şi au făcut doi ani de design interior, după care au abandonat studiile şi au mers la Şcoala Tinerelor Talente, unde au învăţat un an. A urmat prima lor expoziţie în duet, într-un centru comercial din Chişinău. După expoziţie însă, drumurile lor s-au despărţit: Cristina a mers să înveţe în Franţa, iar Rita în Anglia.

„Acolo mă simt ca acasă, şcoala engleză mi-a insuflat mereu putere. Vreau să trec o nouă etapă”, spune Rita. Cristina Golovatic, pe de altă parte, spune că îi place mult la Nisa. Tânăra a avut deja două expoziţii, iar la una a câştigat Premiul Juriului. Spune că Nisa o inspiră. „Pot să mă inspir în orice loc, dar am ales Nisa pentru că mereu am fost captivată de mare. Acolo e Coasta de Azur. Acesta a fost visul meu de mic copil, însă nu ştiu dacă o să mă reţin acolo mult timp, eu mă plictisesc foarte repede.” Marea a influenţat-o foarte mult, iar asta se vede în picturile ei.

Diferenţa dintre arta din Moldova şi cea din Franţa este mare, spune Cristina. „Aici, oamenii încearcă să uimească, acolo totul este o „ambundenţă” – este şi kitch, dar sunt şi lucrări geniale. Acolo ţi se crează impresia că nu mai poţi uimi pe nimeni. „Rita este de părere că în străinătate, „oamenii de artă sunt apreciaţi la un alt nivel. Dacă ziceţi că faceţi artă, oamenii spun „wow!” şi se uită altfel la tine. Acasă, societatea este mai departe de artă. În unele momente, ne simţim mai apreciate acolo. Şi aici suntem apreciate, da, însă doar când suntem la expoziţie, acolo însă, zi de zi. Acolo mă simt mai bine, din păcate. Dacă s-ar mişca mai mulţi tineri, poate s-ar schimba şi cultura noastră. La moment, nota pe care i-o dau culturii e cinci.”

Deşi nu au în buzunare diplome mari şi distincţii în artă, fetele spun că adevărata valoare nu stă pusă pe hârtie, ci în inimă. „E important să te ocupi cu ceea ce îţi place, să nu ai frici, chiar dacă îţi pare că nu ai o profesie, ce mare lucru, eşti pictor, dar trebuie să faci ce îţi place. Când vine de la suflet la suflet, oamenii simt asta şi apreciază. Trebuie să îţi continui visele”, crede Rita Nistor.

Cristina face în Franţa Facultatea de Litere, unde studiază arta, muzica, comunicarea şi critica de artă. Nu îşi va lua licenţa sau masterul, ci face doar „semestre” de studiu. „Când vezi lumea, tu vezi în mod diferit şi pictura ta, creşti, te maturizezi. Nu poţi să faci acum floarea pe care ai făcut-o cinci ani în urmă. Acasă îmi place. Nu am simţit acel „şoc cultural”, eu mă simt bine oriunde. Sunt apreciată şi acolo, şi aici”, spune Cristina. „Nu trebuie să ai licenţă în arte, ca să poţi aprecia un tablou. O pictură trebuie să îţi stârnească nişte emoţii, iar pe ele le poate avea orice om, dacă este deschis, desigur. „Să nu credeţi că în străinătate viaţa de pictor e doar lapte şi miere. Acolo, concurenţa e foarte mare, e greu să-ţi faci un nume. Trebuie să dai mult din coate. Dacă spui, în Franţa, că eşti artist, lumea spune „Ok!”, la noi te va întreba „bine, dar care e profesia ta? Poate eşti un jurist acolo.” La noi, pictura nu se percepe ca ceva serios, ceva din care se poate de trăit.”

Artistele spun că la expoziţie au venit şi politicieni, ele însă au uitat numele acestora. „Mama îi cunoaşte, mi i-a prezentat şi, pe moment, am zis „ok, bună ziua”, după care i-am uitat. Au spus: „wow, ce surpriză ne-aţi făcut pentru sufletul nostru!”

Artistele s-au întors în ţările care „le-au adoptat”, expoziţia însă e deschidă până la sfârşitul lunii mai, pentru toţi doritorii.

Citeşte aici un interviu cu Cristina Golovatic!