Dorina Arsene (lector de bune maniere) răspunde la întrebările tale. Cum să procedăm atunci când copilul face isterie, pentru că nu-i cumperi o jucărie, trebuie sau nu să ne pedepsim copii? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care experta le-a dat răspuns cititorilor PentruEa. Dacă te frământă şi pe tine întrebări despre bune maniere, nu ezita să ne scrii. Dorina Arsene îţi va da un răspuns. 
Cristina Arsenii
Cum am putea explica unui copil că ceea ce face nu este corect din punct de vedere al Codului de Bune maniere?
Mulţumesc, Cristina.

Este important să discutăm foarte mult cu copilul şi să-i explicăm de ce lucrurile trebuie să fie făcute într-un anumit mod. Cât de important este Codul bunelor maniere şi ce va obţine, potrivit bunelor maniere, dacă va respecta aceste reguli, adică respect, bunătatea celor din jur, aprecieri, etc.
Atunci când copilul locuieşte într-un mediu în care regulile de bune maniere sunt prezente peste tot, când părinţii sunt amabili, iar copilului i se explică de ce trebuie să folosească cât mai des formulele de politeţe, pe parcurs, aceasta devine o normalitate pentru el.


Lunganu Valentina
Cum să procedezi în cazul în care copilul face isterie din cauza faptului că vrea o jucărie nouă?
Mulţumesc, Valentina.

Un copil manierat trebuie să cunoască regulile de comportament în societate pentru a evita astfel de situaţii. Ajutaţi-i pe copii să înveţe bunele maniere, iar ei îşi vor dezvolta simţul respectului de sine şi veţi avea mai puţine situaţii neplăcute. În acest sens, învăţaţi copii să se poarte cuviincios, pentru a nu-i deranja pe cei din jur, să folosească formulele de adresare, de politeţe, iar în cazul în care greşesc, nu este recomandat să-i corectaţi de faţă cu persoane străine.

Nadia Darie
Mi-ar plăcea să știu cum e corect să salute copiii și dacă e ok să sărute mâna unei doamne în vârstă.
Mulţumesc, Nadia.

Copii şi persoanele mai tinere salută persoanele mai în vârstă, privindu-l în ochi pe cel salutat, schiţând un zâmbet sincer. Este nepoliticos ca cel mai tânăr să întindă primul mâina pentru a saluta un adult, doar dacă acesta face un asemenea gest, trebuie să-i răspundă respectuos.
În cazul sărutatului mânii unei doamne, este manierat ca micuţii să folosească expresia „sărut mâna doamnă”.

Olesea Curmei
Ce ar trebui să facem ca întâi părinții, și noi adulții, să fim un exemplu pentru copii? De ce nu se fac asemenea cursuri și pentru părinți? Cum am putea proceda în cazul în care copilul este influențat mai mult de societate, decât de familie? Acasă îl învățăm normele, iar în stradă el vede contrariul.
Mulţumesc, Olesea.

Într-adevăr, părinţii sunt cei care trebuie să-i înveţe pe copii regulile de bune maniere, ce-i 7 ani de-acasă, dar dacă cei mai mulţi dintre ei nu le cunosc, pot apela la şcolile, care au posibilitatea să-i ajute să devină mai manieraţi.
Adulţii trebuie să fie un exemplu pentru urmaşii lor, trebuie să investească cât mai mult în propria persoană. Or, din momentul în care au decis că vor să devină părinţi, trebuie să fie conştienţi că micuţii vor fi oglinda lor şi ei vor avea de suferit, dacă aceştia nu se va purta cuviincios.
La şcoala unde predau eu, cursurile de bune maniere sunt pentru toate vârstele, începând de la 5 anişori. Iar atunci când într-o societate normală, multe din regulile de bune maniere devin o normalitate, nu se mai pune problema: “strada”. Noi încă luptăm pentru a ajunge la performanţe, dar eu sunt convinsă că vom face progrese.

Asociaţia Realitate Şi Adevăr

Ce spune Codul bunelor maniere, trebuie pedepsiţi copii? Și dacă da, prin ce metodă?
Mulţumesc, Asociaţia Realitate Şi Adevăr.

Bunele maniere nu presupun violenţă, dar multe discuţii şi exerciţii cu copii. Astfel, ajutaţi-i pe copii să le înveţe încă de la primele luni de viaţă, pentru că astfel îşi vor dezvolta simţul respectului de sine şi încrederea în propria persoană.
Explicaţi-le de ce trebuie să se poarte cuviincios pentru a nu-i deranja pe cei din jur, să folosească formulele de adresare, cum trebuie să se comporte manierat la masă sau de ce să aibă respect faţă de semnii lor. O altă metodă eficientă de educare este jocul de rol, atunci când cer ceva, când le oferiţi, obişnuiţi-i să folosească formulele de politeţe. Iar de fiecare dată când procedează corect, lăudaţi-i, răsplătindu-i cu ceva simbolic.

Iliana Zberea
Un copil manierat și bine educat, aflându-se lângă alți copii, care nu același nivel, se va simți intimidat că este deosebit de ei, cum să facă față în așa situații, să nu fie afectat emoțional că nu se joacă cu el nimeni?
Mulţumesc, Iliana.

Dimpotrivă, este o plăcere să te joci cu un copil manierat, care foloseşte formulele de politeţe, care nu va lua o jucărie fără a o cere respectuos, care nu-şi va permite să-i vorbească urât altui copil sau nu-l va îmbrânci, aşa cum se mai întâmplă.

Tudor Ion
Nu țara e săracă, nu sunt legi a eticii. Exemplu: pentru că ai aruncat gunoiul, nu contează, peste geamul mașinii, lângă copac, amenda este de 1000 lei. Să vezi cum apar cuvintele “să mă scuzați”, ”te rog”, ”pentru puțin” și multe pe care nici nu le cunosc și  alte legi, care par destul de simple, dar ar schimba mentalitatea, dar ea se schimbă prin mustrare.
Mulţumesc, Ion.

Într-adevăr, într-o ţară, fiecare persoană este vinovată prin ceea ce face sau nu face pentru patrie. Mai mult, dacă regulile de etică nu sunt respectate nici de funcţionarii publici, oameni de stat care, prin funcţia lor, sunt obligaţi să o facă, atunci de unde să ia un exemplu cetăţenii? Amenda este o metodă, dar până nu va fi schimbată mentalitatea, până fiecare persoană, începând cu copii de la o vârstă fragedă, nu vor înţelege că nerespectând pe altul, nu se respectă pe sine, va fi foarte greu de ajuns la performanţe.

 

 

Distribuie articolul: