Ea are un testament, ei au o prietenie și o memorie pe care o venerează cu orice ocazie. Este vorba despre Doina Sulac, fiica regretatului interpret Nicolae Sulac și moștenitoarea lui de drept și familia Botgros, cei care, îmreună cu Orchestra Lăutarii, au contribuit la organizarea Festivalului ani la rând, au donat 190 mii lei pentru momunentul artistului și îl comemorează mereu. În ce relații au rămas fina de botez și nanul după marele scandal din 2012, aflați mai jos.

„Comunicăm la nivel de „Bună ziua, ce mai faceți?”. Este nanul meu, nu pot uita că m-a ajutat cu primul CD de muică populară, m-a învățat multe lucruri pe care nu le știam. Am rămas surprinsă de unele reacții, însă continui să-l stimez pentru tot ce este și reprezintă nu doar în țară, dar și peste hotarele țării. Noi suntem ok, dar în scenă nu vom mai avea colaborări pe plan profesional, în 10 orchestre odată nu poți activa. Nu e plăcut ce s-a întâmplat, dar asta e – noi am trecut peste asta. Eu continui să mă ocup de viața mea și de muzica mea”, a declarat în studioul UNIMEDIA Doina Sulac.

Contactat telefonic, maestrul Nicolae Botgros, dirijorul Orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii”, a ținut să precizeze. „De trei ani, de când nu mai e festivalul „Nicolae Sulac”, se uită numele lui Sulac, și asta e cel mai trist. Noi cu orchestra Lăutarii ne-am făcut datoria față de memoria interpretului, chiar și anul acesta de ziua lui Nicolae Sulac, la cimitir, de dimineață… și m-a mirat foarte mult cum a procedat ea, venind cu mese și televiziuni imediat ce am ieșit noi. Nu asta e cel mai important, este important că, din 2012, Doina Sulac a declarat că tot ce ține de numele Sulac este proprietatea ei moștenită, ea e director de festival, mama ei la fel, așa că trebuie doar să se ocupe mai serios de organizare și să facă ceva pentru perpetuarea numelui marelui Sulac. Să o ajute Dumnezeu!”, ne-a spus maestrul.

Amintim că în 2011a avut loc ultima ediție a Festivalului organizat în memoria lui Nicolae Sulac”, la organizarea căruia a participat până atunci și Orchestra Lăutarii. Următorii doi ani au fost ținute la Palatul Național concerte comemorative, dar Festivalul așa și nu s-a organizat.