Doina Sulac a dezvăluit că are un nou iubit. Declaraţiile au fost făcute aseară în cadrul unei emisiuni de la Publika, unde a venit împreună cu fiica ei, Nicoleta. În cadrul emisiunii, interpreta a mărturisit că şi-a dorit dintotdeauna un bărbat care ar accepta cariera ei muzicală. De la noua relaţie, aşteaptă stabilitate:”Sper să fie cu pasul drept, pentru că merit şi eu, şi Nicoleta, îşi doreşte foarte mult. Am nevoie de o persoană puternică, îţi dai seama, cântând pe la evenimente, pot să vin şi la o oră târzie şi la două, trei noaptea, nu oricare bărbat poate să înţeleagă”, a spus Doina.

Vedeta a revenit recent de la Paris, unde a filmat câteva secvenţe pentru noul său videoclip la piesa pe care urmează să o lanseze în toamnă.Piesa este o poveste a vieţii sale, în care se regăsesc mai mulţi membri ai familiei: “Acum am scris o piesă, şapte ani m-am tot gândit să scriu o piesă despre mama, pentru că a suferit mult în viaţă, pentru mine”, a mărturisit interpreta.

Doina Sulac a fost căsătorită cu vioristul Ion Cipilencu. Însă, după trei ani de căsnicie, ei au divorţat.

Sursa: publika.md 

Distribuie articolul: