Interpreta ce-i poarta numele și faima maestrului Nicolae Sulac, fiica lui, Doina, a filmat un videoclip chiar în inima Parisului. Filmările vor continua și în alte locații, inclusiv în Moldova la mormântul lui Nicolae Sulac. Doina spune că această piesă este cartea ei de vizită, iar videoclipul nu a fost îndelung planificat. Doina Sulac a primit oferta de filmare a unui videoclip în urma câtorva concerte susținute în Franța pentru diaspora de moldoveni de acolo. Sala de concert a fost întotdeauna plină, iar interpreta declară că a fost primită călduros. „Am primit oferta de filmare din partea unei echipe specializate, din care face parte și un moldovean, stabilit de aproape 20 de ani în Franța, Viorel Smilevici. Am filmat două zile în Paris și urmează să mai fie imagini filmate undeva prin Moldova, cred că la mormântul tatălui meu și, poate, și în alte locații.”

Clipul video care circulă deja pe youtube și rețelele de socializare nu este varianta finală a producției video, aceasta urmând să apară peste circa o lună. „Am ales Parisul deoarece este orașul dragostei, tatăl meu a cântat, de asemenea și în Franța, pe lângă alte peste 80 de țări ale lumii. Este foarte binevenit în acest context și mesajul pe care îl transmite textul cântecului, scris de o bună prietenă a mea, Tina Lupu”, a declarat tânăra artistă pentru revista PentruEa.

Doina Sulac a rămas foarte surprinsă de reacția trecătorilor de diferite naționalități atunci când filma lângă Turnul Eifel. „Erau persoane care se opreau să fotografieze și să filmeze cu camera sau telefonul personal. Ne întrebau de unde suntem și ce reprezintă costumul meu național? Este o senzație foarte plăcută, iar atunci când cineva ne apreciază cultura și tradițiile, bucuria este și mai mare”, a spus Doina pentru revista noastră.

Lansarea oficială și producția video în variantă finală este așteptată peste o lună, însă interpreta a ținut să remarce că nu va da o petrecere cu sarmale și vin. „Lansările se fac pentru oameni, public, deci neapărat la TV, concerte, pe internet – acolo unde sunt cei mai mulți dintre ascultătorii mei”, a ținut să precizeze interpreta.

Amintim că recent Adrian Ursu a filmat un videoclip pe meleaguri italiene, vara trecută Mariana Șura a filmat un videoclip la Odesa, iar ultima producție video a lui Ion Paladi conține imagini de pe ambele maluri ale Prutului.

Distribuie articolul: