Acum 21 de ani, în noaptea de 29 spre 30 octombrie, Doina şi Ion Aldea Teodorovici şi-au pierdut viaţa într-un grav accident rutier petrecut la Coşereni, judeţul Ialomiţa din România.

 

Accidentul a avut loc la intrare în localitatea Coşereni, atunci când artiștii veneau de la București la Chișinău. Maşina în care Ion și Doina se aflau s-a izbit de un copac. În cele din urmă, șoferul și însoțitorul au scăpat cu viață, în timp ce Doina și Ion aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului.

Potrivit www.adevarul.ro, mai multe documente vorbesc despre faptul că autorităţile judiciare au tratat cazul ca pe un banal accident rutier. La momentul producerii incidentului s-a luat în calcul chiar şi varianta unei crime. Dragostea pentru unirea Basarabiei cu România pe care cei doi solişti o exprimau în cântecele lor ar fi fost motivul pentru care le-ar fi fost înscenată moartea.

Doina şi Ion Aldea Teodorovici s-au cunoscut prin intermediul poetului Grigore Vieru, în cadrul unui eveniment cultural pe care acesta l-a organizat.

În anul 1981, artiştii şi-au spus DA în faţa ofițerului stării civile, după care au jucat nunta.

Reamintim că în perioada 13-15 noiembrie la Chișinău se va desfășura cea dea XI-a ediție a festivalului Doina și Ion Aldea Teodorovici, iar în ultma zi de concurs mai exact de ziua de naștere a Doinei va avea loc Gala laureaților acestui festival.

Foto: istoria.md, flickr.com, roncea.ro,dailymotion.com.

 

Distribuie articolul: