Am cunoscut-o pe Nona Marian aducându-şi fetiţele la grădiniţă. De şase ani încoace, Sofia şi Domniţa au schimbat lista priorităţilor pentru Nona Marian, înlocuind orele de repetiţii şi filmări cu cele de educare şi dedicare totală.

„Dacă până la naşterea copiilor ziua era plină de imprimări, interviuri, concerte, acum tot timpul mi-l iau ele. De luni până vineri le duc şi le aduc de la grădiniţă, iar în week-end stau cu ele toată ziua`, povestește interpreta.

Educația, căsnicia și cămășile

De altfel, educaţia copiilor este unul din lucrurile pe care artista nu le-ar încredinţa nimănui, niciodată: „ Nu îngădui să las în grija altcuiva nici cămăşile soţului, nici hrana familiei. Nu pot spune că sunt gospodina tipică care stă toată ziua la bucătărie, dar am învăţat să gătesc sănătos pentru familia mea. De asemenea, am învăţat să calc cămăşile soţului, mai ales că el nu acceptă să fie călcate de altcineva. E o plăcere pentru mine să am grijă de familia mea.`

Nona Marian spune că susţinerea pe care o are din partea actualului soţ, secretarul CEC Iurie Ciocan, este foarte importantă pentru ea.

Despre reușită și bani împrumutați

Nona Marian recunoaște că admiră femeile puternice. Cele care ştiu să-şi traseze anumite scopuri, care reuşesc să le atingă, dar în acelaşi timp rămân atractive, frumoase şi la casa lor.

în plus, afirmă că a încercat să-şi croiască de una singură drumul în viaţă şi niciodată nu a tolerat favoruri. Nici atunci când părinţii i-au propus sprijin financiar pentru înregistrarea pieselor formaţiei „Fresh`:

„Părinţii mei au fost mereu alături de mine. Atunci când eram la început de cale, îmi achitau înregistrările pieselor pe care le cântam împreună cu formaţia „Fresh`, povestește ea. însă imediat, adaugă: „Am luat-o atunci ca pe un împrumut din partea lor, şi îndată ce am avut posibilitatea, l-am restituit. Ca să ţinem pe linia de plutire formaţia, mergeam şi băteam la toate uşile posibile pentru a obţine resursele necesare.`

Ce face acum bruneta de la „Fresh`

A apărut în vizorul publicului încă în 1998. Pe atunci, împreună cu sora ei Violeta Marian şi prietena lor Nadya Muntean înfiinţaseră formaţia „Fresh`. în scurt timp de la lansare, trio-ul a reuşit să se afirme în show-bizul autohton, fiind printre primele formaţii din Republica Moldova care s-a făcut cunoscută şi în România.

Astăzi, numele Nonei Marian se asociază cu două lucruri, dintre care primul ar fi „Şlagărului Anului`. Al treilea an consecutiv, ea și cu Aura organizează acest eveniment cultural la nivel național.

„Din păcate, acest concert în care sunt premiaţi interpreţii şi compozitorii celor mai îndrăgite şlagăre ale anului, nu este susţinut de Ministerul Culturii. Anul acesta, fiind cea de-a treia ediţie, ne-a fost mult mai uşor să îl organizăm. Avem deja şi experienţă, şi colaborări care ne-ar permite să facem acest concert unul de rezonanţă`.

Lucruri picante

Cel de-al doilea lucru care apare în memoria publicului este declarația Nonei Marian la una din coconadele la care participase împreună cu alte vedete, precum că „îl admiră pe Vladimir Voronin pentru verticalitatea pe care o are, ca bărbat.`

Acum, interpreta susţine că presa a interpretat atunci greşit această afirmaţie. „Acum chiar nu vreau să discut pe marginea acestui subiect. Tot ce pot să spun este că acest subiect a fost tratat incorect.`

în drum spre grădiniță, planuri de viitor

Aseară iarăşi am întâlnit-o pe Nona Marian la poarta grădiniţei. Venea să-şi ia fetiţele acasă. Se gândea la noul proiect muzical pe care vrea să îl pornească în aprilie. Este vorba de un spectacol dedicat muzicii şi modei, pe care zice că ar vrea să-l facă în fiecare an: „Dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, acest lucru se va împlini neapărat.`

 

Distribuie articolul: