Soțul interpretei ruse Janna Friske a mărturisit, într-un interviu acordst presei ruse, despre cum s-a schimbat viața familiei sale, de când soției acestuia i-a fost identificat un glioblastom. Dmitri Shepelev spune, vădit emoționat, că a început să prețuiască prezentul și că nu se mai gândește la viitor.

Janna se simte mult mai bine, decât acum jumătate de an. Am început să trăim cu ziua de azi și deja nu ne mai gândim la ce vom face după doi ani. Am înțeles că e important să ne bucurăm de ceea ce avem aici și acum”, spune Dmitri.

Acum, cât Janna se află la finalul tratamentului în Los Angeles, Dmitri se află alături de ea. Tot din spusele lui, fiu lor, Platon, deja merge și rostește primele cuvinte – fapt care îi bucură enorm pe părinți. Inițial, bebelușul rămăsese în Rusia, după care, a fost adus în SUA, ca să-și vadă mama.

Între timp, Dmitri a învățat cum e să fii tată solitar, iar asta îl bucură foarte mult. ”Ca și oricare tată începător, am învățat foarte multe lucruri noi, rămânând singur: cum să-l hrănesc, schimb, plimb și să-l adorm pe Platon. Și niște secrete am învățat: cum să-l opresc din plâns, cum să identific dacă scutecul este pus corect…

În SUA, cuplul nu se ascunde de restul lumii. Uneori, este întâlnit de paparazzi pe terenul de joacă, alteori, este văzut la restaurant sau cafenea.

Dmitri spune că Janna a primit foarte bărbătește diagnosticul, în timp ce el rămânea profund șocat: ”Știți? Janna este minunată. Eu, nu doar că n-am mai văzut femei la fel ca ea, eu nici astfel de bărbați nu am întâlnit. Janna a fost foarte calmă. Numiți asta cum vreți: bărbăție sau altfel. Iar acest calm mă liniștea și pe mine. Sunt sigură că își face griji, la fel ca și oricare om din lume. Dar Janna nu este o femeie simplă, este femeia – armonie”, a mărturisit Dmitri Shepelev.

Amintim că recent, presa rusă a informat că Janna Friske se va întoarce la Moscova în următoarele 3 luni și că va putea cânta din nou.

Foto: lady.tochka.net, yp.fedpress.ru, www.filmstreet.ru