„Nu mă las. Eu trebuie sa merg inainte”. Niciodata nu am auzit pe cineva rostind cu atâta fermitate aceste cuvinte. Pentru Parascovia David, însă, acesta este crezul vieţii. Bunei înalţi, nepoţi scunzi

Am întâlnit-o într-un centru de agrement din capitală. Mi-a atras atenţia prin naturaleţe, deschidere faţă de oameni, voiciune dar şi prin statura ei. La cei 28 de ani împliniţi, ea are înălţimea unui copil de şase ani. „Eu am 1.20 metri, iar fratele meu e mai înalt cu douăzeci de centimetri. Suntem cei mai josuţi din familie. Bunelul meu are 1.90 metri. Toate rudele noastre sunt înalte. Probabil cineva pe linia tatălui a fost mic de statură şi noi am moştenit asta peste câteva generaţii.”

“Eu sunt om normal, pur şi simplu nu am crescut”

Parascovia vine dintr-o familie simplă dintr-un sat din raionul Călăraşi. Mama şi tata acesteia, deşi nu au înălţimea buneilor ei, nu se evidenţiază prin statură mică. Iată de ce, diferenţa de înălţime dintre ea şi semenii ei, Parascovia a observat-o mai târziu. „Până în clasa a patra nu am văzut mare diferenţă între mine şi colegii mei, or toţi eram de o statură practic. Treptat, însă, mi-am dat seama că eu nu sunt ca ei. Că sunt mai mică. Asta, însă, nu m-a făcut să mă simt marginalizată. Din contra. Mergeam în grup cu ceilalţi la toate evenimentele şcolare sau din sat. Nu neg, erau şi persoane care îşi băteau joc de mine pe motiv că eram scundă.”

Gura lumii

“Şi acum, când merg pe stradă, oamenii mă privesc oarecum straniu. O prietenă mi-a spus că, să fi fost ea în locul meu, nici nu îndrăznea să vină la Chişinău, dar rămânea în sat. Eu, însă, nu pot să-mi pun un sac în cap şi să mă ascund de oameni. Nu cred că statura mea este o problemă. Din păcate, asta cred alţii. Ştiind asta, înainte de a veni la serviciu, o prietenă de-a mea, care lucra la această întreprindere, a anunţat personalul să nu râdă de mine.”

Croitoreasă de nevoie

De cinci ani stă la maşina de cusut şi face haine pe care ea nu le-ar putea îmbrăca vreodată. „Nu am ales croitoria pentru că îmi plăcea foarte tare, dar pentru că aveam nevoie să-mi cos haine. Atunci când mergeam la cumpărături, fie nu găseam mărimea potrivită, fie hainele erau prea copilăreşti pentru vârsta mea, cu iepuraşi, fluturaşi şi paiete. Să fi avut înălţimea normală, la sigur nu mă apucam de cusut.”

“Nu spun niciodată: te rog, ajută-mă”

“Eu fac totul singură. Niciodată nu am cerut ajutorul nimănui şi nici nu îmi place să o fac. Cineva mă întreba odată cum fac eu patul, cum gătesc sau cum schimb un bec la lustră. Mă ridic pe scaun dacă e nevoie, dar oricum mă descurc. Doar în magazin şi la bancă rog oamenii să mă ajute, deoarece ghişeele sunt prea înalte pentru mine.”

Cea mai mare dorinţă a Parascoviei este să aibă o familie şi un copil. Visează la casa ei şi la faptul că va putea să meargă în străinătate. „Eu văd lumea normal. Doar în poze observ diferenţa dintre mine şi ei. Mă simt bine când am în preajmă oameni josuţi. Atunci îmi pare că nu sunt chiar atât de mică.”

Un mesaj

“De multe ori am fost întrebată cum reuşesc să fac faţă lucrurilor. Important este să nu te uiţi în gura lumii. Iar cei care privesc batjocoritor la oamenii diferiţi de ei, să se gândească că într-o bună zi li se poate întâmpla şi lor. În viaţă nu ştii cum ajungi.”

Distribuie articolul: