La 30 de ani, Clara este în plin proces de transformare din bărbat în femeie. Tranziția implică deopotrivă cu schimbările fizice, modificări în actele de identitate, dar și un dram de toleranță care se lasă așteptat de la cei din jur, spune Clara. Notă: „Transsexual” se referă la o persoană ce are un sex psihologic diferit de cel biologic şi care doreşte să fie identificată în societate cu sexul său psihologic.

Când a început transformarea ta din bărbat în femeie și cum te simți acum?

Transformarea a început la 26 de ani. Citisem și o carte care m-a făcut să înțeleg cine sunt, pentru că mult timp nu îmi dădeam seama ce se întâmplă cu mine, de ce nu mă simt bine în pielea mea. Acum, după patru ani, nu pot spune că sunt o persoană fericită, deoarece fericirea este atunci când ai alături familia, prietenii, un partener, sănătate. Astăzi îmi lipsesc toate acestea, în schimb mă simt mai confortabil, sunt mai liniștită, trăiesc aşa cum mă percep. Am posibilitatea să fac ceea ce pentru un bărbat ar fi inacceptabil. De exemplu, pot să fiu fină şi blândă, să plâng, să mă bucur de lucruri simple, să mă îmbrac în hainele care îmi plac, să îmi aleg bijuterii și produse cosmetice pe gustul meu. În calitate de bărbat nici nu reușeam să mă îmbrac în mod estetic.

Transformările de exterior au afectat într-un fel relațiile tale cu cei din jur?

Categoric. Când le-am vorbit despre intenția mea, părinții mei au reacționat negativ. Ei încă speră că voi fi așa cum eram înainte. Totuși încearcă să trăiască și să se obișnuiască cu transformarea mea. În comparație cu tata, mama mă susţine mai mult și mă acceptă mai ușor. Trăiesc separat de ei, nu le-am cerut niciodată bani pentru tratamentul hormonal. Astfel, n-au putut să mă influențeze sau să mă amenințe că nu îmi vor da bani dacă nu voi fi ca altădată.

La serviciu este o situație interesantă, deoarece activez acolo de mai mult timp, colegii au văzut transformarea mea. Foarte mulți și-ar dori să plec, am avut discuții serioase cu șefii care îmi cereau explicații. Până la urmă, le-am spus că nu contează cum mă îmbrac, ci cum lucrez. Mulți colegi n-au înțeles, au fost șocați, chiar dacă am încercat să fac o trecere treptată de la bărbat la femeie.

Înțeleg că terapia hormonală îți modifică fizicul, dar cum rămâne cu actele oficiale, le poți schimba?

Din păcate, în țara noastră este o mare problemă să-mi perfectez documentele. Deoarece nu le pot schimba, am rămas cu cele vechi. Din această cauză nu am putut să votez la alegerile locale, pentru că fotografia din buletin nu mai corespundea cu aspectul meu fizic. Funcționarii electorali mi-au interzis să votez, pe motiv că în acte este o altă persoană. Situații neplăcute am avut și la trecerea frontierei. Uneori cred că vameșii sunt “sălbatici”, nu mai citesc și nu se informează. În mod normal, ei verifică documentele și îi interoghează doar pe ce care sunt suspecți. În cazul meu nu este vorbă de vreo încălcare a legii, ci o fac din curiozitate. Vor să vadă ce reprezint și îmi dau tot felul de întrebări care n-au absolut nicio legătură cu trecerea frontierei.

De ce crezi că oamenii reacțioanează în acest fel?

Ține de cultura și de educația noastră. În străinătate oamenii sunt preocupați de propria lor persoană și mai puțin de viața altora. În țara noastră însă principala distracție este bârfa, să-i vorbești de rău și să-i înjosești pe alții. Este multă lume incultă care nu știe ce înseamnă transsexualitate, de aici apare și problema. Mai este și alt aspect, mulți se lasă influențați de părerea celor din jur. Dacă mă împrietenesc cu cineva, vorbim, ne vedem, atunci este suficient să apară o persoană mai puțin tolerantă care îl va determina să înceteze comunicarea cu mine.

Ce se întâmplă în viața de zi cu zi, te ciocnești de tratament discriminatoriu?

Întâi vreau să spun cum înțeleg eu discriminarea: se întâmplă atunci când nu ești tratat ca restul oamenilor, când nu te consideră de genul care ești. Ea poate fi indirectă, atunci când nu-ți spun nimic în față, în schimb te vorbesc de rău pe la spate.

Așadar, față de mine este mai mult o discriminare indirectă. De exemplu, la magazin a fost un caz când vânzătoarea mi-a pus un produs alterat, iar la piață îmi vindeau produse la un preț mai mare. Apoi este vorba și de atitudine, de comportamentul vulgar sau arătatul cu degetul și strigăte în urma mea.

Am avut un incident la o cantină, vânzătoarea și-a chemat repede toți colegii ca să mă vadă. A fost umilitor și jignitor pentru mine. Mi s-a întâmplat să fiu fotografiată pe stradă de un necunoscut din mașină.

Ce-ți dorești pe viitor, cum te vezi peste cinci ani?

Pe viitor îmi doresc ceea ce îşi doreşte orice femeie. În primul rând, să-mi duc schimbarea până la sfârşit, inclusiv perfectarea actelor şi chirurgia genitală. Astfel voi putea să mă integrez în societate ca o simplă femeie, fără careva suspiciuni. Apoi voi putea să întemeiez o familie şi să cresc copii. Deoarece fizic nu voi putea avea copii, unica posibilitate este adopţia. Desigur, îmi doresc o viaţă fericită în cuplu fără să fiu discriminată de societate. Sper că toate aspectele legale şi financiare își vor găsi rezolvarea şi că vom ajunge la etapa când oamenii vor accepta transsexualii ca pe oameni obişnuiţi, nu inferiori.

Notă: Amintim că în Republica Moldova peste 20 de transsexuali așteaptă amendamentul la Legea cu privire la actele de stare civilă care le va permite să opereze schimbări în acte. Însă pînă atunci, spun experții, transsexualii vor rămîne în continuare blocați din punct de vedere social, confruntîndu-se cu probleme la serviciu, vamă, policlinică. Precizăm că în spitalele din Republica Moldova nu se efectuează intervențiile chirurgicale pentru schimbarea sexulu, astfel, transsexualii sunt nevoiți să plece în Rusia, Ucraina sau Thailanda.

.
Acest interviu este realizat de Centrul de Informare in domeniul Drepturilor Omului, cu sprijinul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova. Opiniile exprimate aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia Fundaţiei

Distribuie articolul: