L-am prins pe Dima Trofim între aparițiile de la TV și radio din scurta sa aflare la Chișinău – orașul de suflet care i-a dat undă vede în lumea muzicii. Dima spune că îl găsește mai trist parcă, deși e foarte bucuros că a venit acasă – acolo de unde a pornit în lumea mare. Interpretul ne-a redat emoțiile ce le trăiește zilnic pe platourile de filmare și plăcerea cu care este mereu “terorizat” foarte plăcut de către admiratori.

Fac parte dintr-o super-echipă, e practic a doua familie!

Nu pot nega că mai sunt și mici certuri, dar avem mult de muncit și ținem unul la celălalt, așa că am început să ne prețuim timpul reciproc. La început, toți de acolo făceau chiar mișto de mine, de accentul meu. Nu m-a deranjat, dar a fost un imbold ca să-mi perfecționez limbajul și vocabularul – asta m-a ajutat mult. La Buftea merg ca la job, dar este o muncă pe care o fac cu multă dragoste, pentru că îmi place mult ceea ce fac.

 Dima Trofim

“Fabrica” mi-a deschis ochii, iar profesorul de canto de acolo – gâtul

Evoluția mea îmi pare extrem de mare. Aici am fost perceput ca unul dintre cei care au participat la “Fabrica de Staruri I”, apoi preselecția pentru Eurovision…

În România nu s-a ținut cont de experieța mea, am fost apreciat destul de bine și iată că fac parte dintr-o trupă care cântă mereu cu band, deci live, are toată aprecierea publicului și a profesioniștilor din domeniu. “Fabrica” mi-a deschis ochii, mă bucur că l-am întâlnit acolo pe profesorul de canto, Vdovicenco (el mi-a deschis gura, gâtul), plus la conservator aveam profesoară – sunt oameni care mi-au pus baza în ale muzicii și cărora le sunt foarte recunoscător.

Dima Trofim

Nu mai țin legătura cu nimeni dintre colegii de la  “Fabrică”, acum vreo trei ani s-au spart toate bisericuțele. Sunt oricum recunoscător proiectului, a fost o experiență frumoasă. Acum îmi amintesc cu nostalgie.

Mi-am dorit mereu să fiu artist

Școala Buftei mi-a dat ocazia să devin nu interpret, nici dansator, nici actor, ci ARTIST – noțiune care le cuprinde perfect pe toate la un loc. Este o experieță unică. Este filmul “Pariu cu viața”, care s-a încheiat, un altul, numit “O nouă viață” începe în curând, la fel de genul serial musical, trupa din care fac parte – continuăm să mergem tot așa, în schimb voi avea și un proiect solo. Acum sunt mai decis ca oricând că vreu să continui acolo, poate înconjor și planeta, cine știe?

 Dima Trofim

În toată povestea asta, îi datorez primul pas surorii mele

Cum am ajuns în trupă e super ciudat! Sora mea m-a înscris la preselecție, ca peste ceva timp să mă sune pe mine absolut spontan, de credeam că-s niște cârcotași care fac mișto la telefon. Am sunat-o pe sor’mea și atunci ea mi-a explicat – am fost extrem de bucuros. Pe net s-au înscris cam 100 de mii de oameni, au venit 30 de mii la preselecțe, cam trei luni a durat toată povestea, iar din toți au ales doar 20 de oameni, printre care și eu. Au fost momente foarte stresante în clipa în care ne-au anunțat că am trecut castingul.După jumătate de an de repetiții, școala Buftea de actorie, canto zilnic cu band… nimic nu-mi mai pare greu sau imposibil. Pot să vă dezvălui că din februarie apare un alt serial, o continuare la “Pariu cu viața”, care se va numi “O nouă viață”.

 Dima Trofim

Dima Bilan? Mă bucură asemănarea cu un artist valoros

Îmi mai ziceau și cei de acolo uneori Dima Bilan, făcând referire la numele meu. Eu doar mă bucur, pentru că Bilan că este un artist bun, e șmecher și profesionist, așa că eu doar pot să tind să ajung ca și el. Nu știu dacă, la fel ca el voi ajunge la Eurovision, deoarece cu LaLa Band e practic imposibil – avem un contract prin care reprezentăm exclusiv ProTv și nu putem merge la o altă televiziune. Recent însă, după filmarea noastră în clipul lui Dan Bittman, am participat la emisiunea lui – “Dănutz SRL”. Am fost primii artiștii de la PRO, care în ultimii 15 ani au călcat la TVR. A fost foarte fain în emisiune.

 Dima Trofim

Respect tuturor care cântă live!

Suntem apreciați, iar noi ne bucurăm că putem spune respect pentru toți artiștii care cântă live. Îmi place foarte mult interpretarea live și interpretarea cu band-ul în special. Fiind astfel școliți, pentru noi este greu să ne imaginăm că se poate de cântat și altfel. Atunci când interpretarea este live, dar cu negativ nu ai loc de joc cu vocea, cu bandul este altfel. Făceam mișto odată pe producătoarea noastră că ne-a învățat doar live să cântăm. Se mai cântă la București playback, în emisiuni în special. Mai e un tred, live peste pozitiv – și asta e o încercare mare (zâmbește).

 Dima Trofim

Emoțiile unui Concert la Chișinău sunt mult peste

Avem un concert mare, programat la Chișinău în aprilie, e secret, însă țin mult să fie la înălțimea primei noastre evoluții la mine acasă. Eu aveam emoții mari când am venit prima dată cu concert aici, n-am dormit un ochi tot drumul. Credeam că va fi un concert frumos, cu aplauze – n-a fost așa! Când am văzut cum a fost, cum am fost primiți, credeam că exploadează tot Palatul! Doamna Ruxanda, producătoarea nostră, a declarat că după București, acesta a fost o explozie de neuitat. Nu voi uita strigătele, susținerea, și sentimentul cald că mă ascultă ai mei în sală – emoțiile erau mult peste. Colegii de trupă au rămas super încântați de mâncarea noastră, de mă întrebau cum de sunt atât de slab (zâmbește). Au fost încântați de moldoveni și mi-au spus că suntem sufletiști.

 Dima Trofim

Simt împlinirea că am făcut ceva bun

“Dansez pentru tine” a fost o experieță extrem de frumosă. Aveam concomitent și filmări pentru serial, așa că am exploadat, aveam dureri de mușchi, eram dement deja și totuși a fost o adrenalină extraordinară. Începeam pe la cinci dimineața și încheiam după miezul nopții. Am fost foarte insistent față de partenera mea, însă mă bucur că am ajutat-o pe Doamna Monica, cazul pentru care am dansat. Acum, pe lângă serial și concerte, producătorii m-au împins să încep acolo cariera mea solo. Va fi ceva foarte diferit decât ceea ce făceam aici, voi lucra și cu alți oameni, va fi un gen total de show – de la coregrafie, muzică și așa mai departe.

 Dima Trofim

Dorm puțin pentru că muncesc mult

Mă întreabă toți cât dorm – puțin, pentru că îmi place să-mi fac treaba bine. Dacă mă trezesc după nouă am impresia că ziua mea e pierdută, deși uneori pot începe filmările și după cinci seara. Îmi fac timp și de prieteni ori ca să mai ieșim undeva, să mai stăm împreună, deși am restricții mari de imagine. Mă bucur că proiectele în care sunt implicat promovează un mod corect de viață, un stil de viață frumos. Toate sunt inspirate din viața de zi cu zi – aceeași poveste cu drogurile, toate prostioarele astea urâte, ca în final să arătăm cât de ușor și cu puterea caracterului poți trece peste toate.

 Dima Trofim

Inima mea este liberă

Pentru o iubire mare – da! Îmi place să zic că am șanse cu fetele, vreau să fiu cel care cuceresc. Sunt băieții golani, dar nu într-atât. Îmi plac mult fetele, dar atunci când simt că ea e – îmi place s-o cuceresc. Le mulțumesc enorm tuturor celora care îmi scriu pe site-urile de socializare, care mă apreciază pentru munca mea, încerc să le mulțumesc personal tuturor, pe cât îmi reușește. E foarte frumos, pe mine nu mă tachinează și nu mă terorizează nimeni. E o “terorizare” extrem de frumosă – spre asta am tins.

Foto: Ellene Mocrii

Locație: Caramel Caramel

Distribuie articolul: