Nu ești supraponderală, dar ai burtică? Există două explicații: fie ai parte de prea mult stres în viața ta, fie ai parte numai de „bunătăți”, care iți irită colonul.

Mecanismul e deja cunoscut: cortizonul, un hormon eliberat în condiții de stres, crește volumul adipocitelor (celulele grase), care odată dezvoltate, încep să secrete ele insele un alt hormon, numit leptină. Acesta reglează apetitul fiecărui individ: cu cât ai mai multă leptină, cu atât pofta ta de mâncare e mai mare. Depinde numai de tine să rupi acest cerc vicios. Recompensa pentru acest efort e o siluetă rafinată și un abdomen impecabil conturat.

Ce poți face?

Primul pas e cel mai greu: golește-ți dulapul de dulciuri și aruncă-le la gunoi. Apoi redu cantitatea de grăsimi din alimentație, nu mai mânca atât de condimentat, încearcă să eviți legumele care fermentează (varza, mazărea, legume uscate) și semințele (nuci, alune, migdale) și nu uita să-ți lucrezi musculatura: minimum 400 de abdomene în fiecare zi.

Soluții ajutătoare

Vestea proasta: pentru a-ți subția talia, nu e suficient să lucrezi doar musculatura abdominală. Este esențial să-ți tonifici mușchii lombari, care susțin poziția corecta a trunchiului (spatele drept și abdomenul în ușoară contracție).

Vestea buna: fiind vorba de o grupă musculară mare, puternică, ce rezistă la efort intens și se reface foarte repede, rezultatele se văd aproape instantaneu. Bref, orice formă de antrenament care implică contracția zonei mediane a corpului este bine venită. Cele mai eficiente, insă, sânt exercițiile Pilates, deoarece tonifică musculatura fără a tensiona inutil coloana vertebrala. Nu trebuie neglijate nici tratamentele de salon: termosudație localizată, biostimulare musculară, impachetări cu creme și substanțe lipolitice.

Cheia succesului

Alege o alimentație simplă și sănătoasă, evitând, pe cât posibil, produsele semipreparate sau cele fast-food (conțin prea multe grăsimi și prea multe glucide). Evită alimentele prea sărate, brânzeturile fermentate, laptele integral.

Mănâncă în liniște (închide telefonul mobil sau televizorul și nu citi), cu răbdare, mestecând corect și meticulos fiecare îmbucătură.
Evită produsele light (bomboane, băuturi, iaurturi), care ingreunează tranzitul intestinal și balonează.

Nu mai mesteca gumă. Nu e cea mai sănăoasă modalitate de a scăpa de foame.
Nu bea nimic cu jumătate de oră înainte de masa și nici în timpul mesei. Sucurile gastrice trebuie să lucreze la capacitate maximă.
Abține-te de la fumat, măcar o oră înainte și o oră după masă. Nicotina blochează secrețiile digestive.

Suplimentele nutritive de calciu, magneziu, acizi omega 3 au un efect antistres remarcabil și merită încercate.
Păstrează ritmul meselor și limitează cu strictețe cantitatea de alimente consumată: aceeași cantitate de mâncare, dacă e consumată în mai multe mese mici, în loc de 2 mese principale copioase, determină o micșorare semnificativă a procentului de calorii transformate în grăsime.

Dietă pe puncte:

Luni (11 puncte)

Dimineața: 1 ardei gras + 100 gr. de brânză de vaci la care adaugi 5 gr. margarină și 2 fire de mărar verde (puncte: 3+3+1)
Prânz: 150 gr. de pui fiert + 100 gr. salată de fasole verde fiartă (puncte 0+3)
Seara: 100 gr. conopidă fiartă + 100 gr. carne (puncte: 2 + 0)

Marți (11 puncte)

Dimineața: 100 gr. cașcaval + o roșie (puncte: 1,2 + 3)
Prânz: 200 gr. pește la grătar + 100 gr. morcov fiert + 1 linguriță de maioneză de casă (puncte: 0 + 5)
Seara: 100 gr. ciuperci la grătar + 1 linguriță de maioneză de casă (puncte: 1 +1)

Miercuri (10 puncte)

Dimineața: 100 gr. de limbă fiartă + 1 ardei (puncte: 1 + 3)
Prânz: 100 g grătar + 100 g salată verde (puncte: 0 + 6)
Seara: 200 g pește la grătar + salată (puncte: 0)

Joi (12 puncte)
Dimineața: 2 ouă fierte (puncte: 2)
Prânz: 100 gr. salată de ton + maioneză de casă + 100 g ardei gras (puncte: 1 + 3)
Seara: 150 gr. carne de pui la grătar + 100 g fasole verde (puncte: 0 + 6)

Vineri (9,5 puncte)
Dimineața: 3 cuburi de brânză topită + 1 ardei gras (puncte: 1,5 + 3)
Prânz: 1 pulpă de pui la grătar + 100 gr. spanac (puncte: 2)
Seara: 100 gr. conopidă fiartă + 2 linguri de margarină (puncte: 2,5 + 0,5)

Sâmbătă (9 puncte)
Dimineața: 100 gr. castraveți cu iaurt + 100 gr. șuncă (puncte: 2 + 1)
Prânz: 200 gr. carne de vită fiartă + 100 gr. roșii (puncte: 1 + 3)
Seara: 100 gr. salată de ton + 100 g ciuperci la grătar (puncte: 1 + 1)

Duminică (10 puncte)
Dimineața: salată de țelină + 2 ouă fierte tari (puncte: 1 + 2)
Prânz: 150 gr. mușchi de porc la grătar + soté de ciuperci cu usturoi și condimente (puncte: 0 + 5)
Seara: salată de țelină + 200 gr. macrou (puncte: 1 +1)

Distribuie articolul: