Una dintre cele mai controversate morți din 1990 încoace a lăsat după sine o pată mare de întuneric. Presa britanică informa, la sfârșit de august, 1997, că Prințesa Diana s-a stins în urma unei catastrofe auto, în tunelul stradal numit Pont de l’Alma din Paris. Unele surse declarau cu vehemență că accidentul a fost planificat. Acum, presa britanică vine cu noi dezvăluiri: Prințesa Inimilor era însărcinată cu al treilea copil în momentul în care a suferit acel accident fatal.

Expertiza medico-legală demonstrase imediat după accident că Prințesa Diana purta, în pântecele ei, un embrion aflat în stadiile incipiente de dezvoltare, dar acest lucru a fost ținut în taină atât de medici, cât și de către Familia Regală, care a închis cartea acestei istorii, se pare, pentru totdeauna. 

La 18 ani de la accident, Daily Mail a scris că Prințesa Diana trebuia să devină mamă pentru a treia oară, însă tatăl biologic al copilului nu a fost Prințul Charles (Tatăl lui William și Harry), pentru că Diana și tatăl fiilor ei se aflau deja în plin proces de divorț. 

Lady Diana a urcat în automobil cu Dodi Al-Fayed și cu șeful securității de la Hotelul Ritz din Paris, Henri Paul. La acel moment, miliardarul egiptean Al-Fayed avea o relație cu Diana, însă aceasta nu era făcută publică.

Șeful securității, care urcase la volan, avea misiunea de a face tot posibilul ca pasagerii să nu fie surprinși nici într-un fel de paparazzi. Acum, nu mai există niciun dubii – copilul pe care îl purta în pântece Diana era anume al egipteanului Al-Fayed, după cum scrie presa britanică.

Anterior, au fost făcute publice rezultatele unei cercetări efectuate timp de câțiva ani de către un detectiv. Acesta a demonstrat, prin dovezi clare, că accidentul care i-a luat viața Prințesei și amantului său a fost organizat de către serviciile secrete britanice.

Astfel, spunea el, Familia Regală n-ar fi permis ca Diana să se căsătorească cu un bărbat de o altă naționalitate și religie. Se pare că sarcina i-a convins și mai mult pe autori să-și ducă asasinatul până la capăt.

Monumente comemorative în memoria Prințesei Diana și a lui Dodi All-Fayed:

Foto: independent.iemotilo.comexpress.co.uk

Distribuie articolul: